INFO | Dinamo – FC Rapid 1923 1-0. Fotbalul s-a întors în iarbă!

Ce găsești în articol

  • Ocazii importante pentru FC Rapid 1923 în prima repriză

Pe 4 iunie s-a jucat, în sfârșit, amicalul Dinamo – FC Rapid 1923. După ce, inițial, acesta fusese anunțat pe 1 iunie, apoi pe 3 iunie. Numai că, la această ultimă dată, băieții lui Dan Alexa au trebuit să facă al treilea test pentru COVID19, impus de legislație. Așa că nu aveau cum să intre pe un teren de fotbal. Înainte să primească rezultatele. Așadar, jocul a fost amânat pentru dimineața zilei de 4 iunie. La baza de la Săftica a lui Dinamo. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 59 de Perovic.

Ocazii importante pentru FC Rapid 1923 în prima repriză

Dan Alexa, la debutul său pe banca celor de la FC Rapid 1923, a folosit următorul prim unsprezece: Popa – Voicu, Iacob, Mallo, Copaci – Lazăr, Djuric – Crețu, Alami, Drăghiceanu – Hlistei. Interesant este că Drăghiceanu a fost omul-orchestră în prima repriză. Atunci când l-a pus de două ori la grea încercare, din lovitură liberă pe Straton. Portarul crescut de Rapid a scos la limită prima lovitură, în minutul 17, în timp ce aproape 20 de minute mai târziu, decarul din Regie a lovit bara.

Este posibil ca, până la reluarea campionatului, FC Rapid 1923 să mai joace cel puțin un meci amical cu o echipă de Liga 1. Este vorba despre Astra Giurgiu, așa cum Dani Coman, președintele giurgiuvenilor, a anunțat. Rămâneți pe 1923.ro pentru informații!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!