Daniel PancuScandal

E incredibil unde s-a ajuns: Manea mătură pe jos cu Pancu!

Florin Manea, directorul sportiv al celor de la FC Rapid 1923, a fost la GSP Live. Unde a vorbit despre situația actuală a clubului, dar și despre Daniel Pancu, fostul antrenor al giuleștenilor, demis în luna martie și înlocuit cu Dan Alexa. În acest moment, FC Rapid 1923 se află pe locul 6 în Liga 2, la două puncte distantă de locurile 2 și 3. În timp ce UTA Arad conduce clasamentul, cu 13 puncte avans.

În cazul în care FC Rapid 1923 nu va promova, Manea consideră că cea mai mare parte din vină îi aparține lui Pancu: „Mie mi-ar aparține 5% din vină, lui Pancu 75%. Restul de 20% aparține celorlalți care au lucrat în club. Primarul nu are niciun procent, el nu a făcut nimic. Primarul nu a influențat cu nimic jocul echipei”, a spus Manea la GSP Live.

Floin Manea nu crede în laudele lui Mircea Lucescu

Directorul sportiv al FC Rapid 1923 lansează la GSP Live o teorie: Mircea Lucescu nu ar fi avut cuvinte de laudă la adresa lui Daniel Pancu. „Il Luce” este un apropiat al primarului Sectorului 1, Dan Tudorache, cel care a vrut demiterea lui Pancu în mai multe rânduri.

„Dacă mă provoci la joc, mai fac și eu unul. Domnul primar este foarte bun prieten cu Mircea Lucescu, crezi că domnul primar ar fi venit la noi să ne spună să-l schimbăm pe Pancu dacă impresia domnului Lucescu era foarte bună despre Pancu? Întreb, fac un joc. Cu cine se consultă primarul? Nu zic că i-a spus domnul Lucescu primarului: «Dă-l afară pe Pancu», dar poate a avut niște comentarii negative la adresa jocului. Am văzut ce a spus Pancu, că tot timpul Mircea Lucescu l-a elogiat, dar eu nu știu dacă tot timpul a fost elogiat. Nimeni nu e mereu elogiat. Este doar un joc personal la care eu m-am gândit, am vorbit de două ori în viața mea cu primarul «Salut-salut, și atât»”.

Reacția lui Manea la criticile lui Pancone asupra terenului

Într-un interviu pentru gsp.ro, Pancu a criticat conducerea Rapidului pentru condițiile de care a avut parte: „Am avut un meci la Chiajna, am avut un sfert de oră de inimă rea. Nu-mi venea să cred! Ce condiții! Teren, condiții de refacere, sală de conferințe… La Chiajna mă simțeam ca în Vest! Iar noi, la Rapid, nu am fost în stare să oferim un teren de antrenament!”. În direct la GSP Live, Florin Manea a comentat această declarație și consideră că Pancu trebuia demis mai devreme:

„Acum doi ani, Rapidul juca în Liga 4 și nici nu era 100% Rapid. Era Academia Rapid. Acum doi ani se făceau selecții, îți dai seama? Se făceau selecții pe Giulești. Nu am cum să contest că n-a fost un teren de antrenament extraordinar, dar noi suntem un club nou. Nu aveam nimic în patrimoniu, Chiajna are terenul, sunt de ani de zile în Liga 1. Noi unde să ne dezvoltăm? Să investim milioane la Sportul și apoi să ne mutăm în Giulești? A avut condiții foarte bune, crede-mă. Chiar și terenul ăla așa cum e…”

„Dacă nu era galeria, decizia de a fi demis poate că era luată mai repede. Galeria influențează până la un anumit punct, ei l-au susținut necondiționat. Eu cred că decizia a fost luată un pic târziu, eu cred că în iarnă trebuia demis”. 


„Croitoru ce să mai zică că i-a vândut Iftime 80% din echipă și a terminat pe locul 3? Ce să mai zică? Se antrena pe zăpezi și… crezi că Botoșaniul are teren de antrenament, așa extraordinar? Fac în câmp acolo, am fost eu și am văzut. Crezi că sunt condiții mai bune la Botoșani decât la Rapid? Niciodată! Performanță se poate face oricum, trebuie doar să fii deschis. În lumea asta niciodată nu reușești singur” – Florin Manea, director sportiv FC Rapid 1923.


„Alexa le-a dat mult curaj jucătorilor, își pierduseră încrederea în ei”

Directorul sportiv al FC Rapid 1923 a vorbit la GSP Live și despre motivele pe care le consideră că au stat în spatele eșecului lui Pancu ca tehnician al Rapidului și au adus demiterea acestuia.

„Eu cred că s-a pierdut o chimie între el și echipă, după acele ieșiri. Îmi spunea Marica un lucru: «Băi Florine, dacă cineva și-a pierdut încrederea în antrenor e foarte greu să mai…». Au fost foarte multe momente tumultoase, declarații date de Daniel. Toate lucrurile astea s-au resimțit asupra echipei. Mi se pare că Alexa le-a dat foarte mult curaj jucătorilor, își pierduseră încrederea în ei. În antrenor și în ei, în același timp. Încrederea în ei vine de la antrenor. Dacă îi spui jucătorului toată ziua «Băi ești un prost, nu mai face aia, aia. Vă dau afară pe toți». A fost la un moment dat o discuție în care s-a spus «De aici pleacă toată lumea, numai eu nu plec»”.


„Daniel Pancu cred că va ajunge un antrenor foarte bun, dacă va reuși să balanseze ceea ce el știe în fotbal, cu aceste manii ale persecuției. I s-a părut că mereu a avut cineva ceva cu el, că cineva l-a lucrat. Sunt lucruri care se întâmplă în fotbalul românesc. Am venit la Rapid ca să facem un club ca în vest, dar nu o să facem niciodată așa ceva. De-aia am vrut să fim și diferiți, să nu schimbăm antrenorul la primul eșec, cum fac…”, Florin Manea.

„Eu îi urez succes în carieră, dar ceea ce el a găsit la Rapid nu o să mai găsească în altă parte. Gândește-te la Gigi Becali, la Ioan Niculae, să fii avut declarațiile pe care el le-a avut la Rapid. Niculae i-ar fi închis vestiarul, îl lăsa afară. Să-l întrebe pe Alexa ce s-ar fi întâmplat”, Florin Manea.

Sursa: gsp.ro

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.