Primarul solicitase anterior Gărzii Naţionale de Mediu să dispună încetarea activităţii depozitului de deşeuri operat de IRIDEX GROUP. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 1, începând din 23 martie 2020, s-ar fi împlinit condiţiile de încetare enunţate în autorizaţia integrată de mediu ce-i permitea funcţionarea. Într-o scrisoare transmisă pe 24 martie, Tudorache cerea Gărzii Naţionale de Mediu să dispună încetarea activităţii depozitului de deşeuri administrat de Iridex Group. Edilul susţinea atunci că Iridex a atins capacitatea de depozitare (4.500.000 mc) şi s-a împlinit termenul până la care activitatea de depozitare este permisă (21 martie 2020).

Edilul a declarat:

„Solicit conducerii Gărzii Naţionale de Mediu să dispună de urgenţă încetarea activităţii acestui depozit de deşeuri care otrăveşte de ani buni aerul Capitalei. Conform Autorizaţiei Integrate de Mediu ce-i permitea funcţionarea, activitatea ce face obiectul acestei autorizaţii se poate desfăşura până la împlinirea oricăreia din cele două condiţii. Ori, în prezent, s-au împlinit ambele condiţii pentru stoparea funcţionării acestui depozit. Iar continuarea activităţii acestuia este, cu atât mai mult, în afara legii”, a declarat Dan Tudorache.