AMICAL | Concordia Chiajna – FC Rapid 1923 1-1. Ce echipă a folosit Pancone

Ce găsești în articol

  • În ce formulă a început FC Rapid 1923

FC Rapid 1923 a jucat ultimul meci amical dinaintea startului de sezon. Partida s-a consumat împotriva unei partenere de competiție, Concordia Chiajna. Iar rezultatul a fost unul indecis. În sensul că s-a terminat 1-1, prin două goluri marcate din lovitură de la 11 metri. Primii au punctat vișiniii în prima repriză. Prin Hlistei, după ce Alami a fost faultat în careu. La începutul părții secunde, to din penalty, a egalat echipa gazdă. Marcator a fost bulgarul Hristo.

În ce formulă a început FC Rapid 1923

Iată cum arată echipa pe care Daniel Pancu a trimis-o pe teren: Tătaru (46′ M. Popa) – Voicu (81′ Băjan), Manole (74′ Stănici), Iacob, Goge (74′ Copaci) – Jorza (77′ Drăghiceanu), Lazăr (81′ Pănoiu) – Sefer (81′ Dulca), Alami (59′ Djuric), Hlistei (81′ Crețu) – V. Alexandru (59′ Labeau). Pentru băieții lui Pancone urmează meciul cu Turris Turnu Măgurele. Acesta se va consuma în etapa a 3-a a returului ligii secunde. El va avea loc pe 25 februarie, de la ora 19, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari.

Pe 1923.ro veți primi, în timp util, absolut toate informațiile premergătoare acestei partide deloc ușoare în economia campionatului. FC Rapid 1923 începe anul 2020 de pe locul 3, care duce la barajul de promovare în Liga 1. Înaintea rapidștilor se află UTA Arad și CS Mioveni. Echipe pe care feroviarii le-au învins.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!