MERCATO | S-a mai adăugat un nume pe lista plecărilor de la FC Rapid 1923

Ce găsești în articol

  • Au plecat patru de la FC Rapid 1923, mai urmează trei

Fundașul de 18 ani al FC Rapid 1923, Alexandru Catrici, va evolua în următoarele șase luni la Pandurii Târgu Jiu, sub formă de împrumut, anunță site-ul oficial al clubului. Catrici, care nu a reușit să bifeze niciun joc la echipa mare în acest sezon, va fi coleg de echipă cu alți doi rapidiști împrumutați la formația gorjeană. Este vorba despre Alex Achiriloaei și Matei Babaua. Alex Catrici a bifat patru jocuri oficiale în tricoul alb-vișiniu. Toate au fost însă în sezonul trecut de Liga 3. Acesta a avut ghinionul unei accidentări ce l-a ținut departe de teren peste patru luni.

Au plecat patru de la FC Rapid 1923, mai urmează trei

Pe lângă cei trei „panduri”, de la echipă a mai plecat și Dodoi. Tot împrumut, doar că el a fost cedat la CSM Școlar Reșița. Pe lângă cei patru, conform declarațiilor lui Daniel Pancu din urmă cu mai multe săptămâni, echipa ar trebui să se mai despartă de măcar trei nume. Firește, 1923.ro vă va ține la curent cu evoluția lucrurilor. Momentan, singurul fotbalist care a semnat este Valentin Alexandru. Unul dintre golgheterii ligii a doua din ultimele sezoane. Este de așteptat ca vișiniii să mai facă unele achiziții până la începutul returului. Nu de alta, dar se anunță un campionat de foc!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!