NEWS ALERT | Cristian Săpunaru a dat cu pixul și revine în forță
Cristi Săpunaru a reziliat la începutul anului contractul cu Denizlispor. Pentru care a jucat în prima parte a sezonului și a revenit la echipa pentru care a jucat timp de două sezoane. Este vorba despre Kayserispor, care joacă tot în Turcia. Cu toate că a fost liber de contract mai multe săptămâni, Cristi nu a primit vreo ofertă oficială de la FC Rapid 1923. Deși Daniel Pancu și-a exprimat verbal interesul de a-l avea la echipă. E drept, o astfel de mutare era greu de făcut. Însă nu imposibilă!
Cristi Săpunaru ar putea reveni la echipa națională pentru EURO
Cristi Săpunaru va rămâne să joace în prima ligă din Turcia și va evolua la formația la care, inițial, l-a adus Marius Șumudică. Ajuns la 35 de ani, Săpun s-a retras de la echipa națională. Dar Mirel Rădoi, noul selecționer al României, își dorește să îl convingă să revină pentru potențiala dublă cu Islanda și Bulgaria / Ungaria în perspectiva unei calificări inextremis la Campionatul European din 2020.
73 de meciuri a adunat Cristi Săpunaru în prima ligă din Turcia în două sezoane și jumătate. Fundașul a mai evoluat și în Cupă în nouă partide. În total, în Turcia, fostul căpitan al naționalei a marcat de trei ori