ANALIZĂ / România și șansele obiective de calificare la EURO 2020
După șapte meciuri, cu numai trei rămase din campania de calificare, e interesant de văzut cum stă România. Numărul de puncte colectat, 13, nu pare deloc rău. Însă ce e mai greu vine de acum. O victorie 3-0 cu Feroe ne poate da, iar, speranțe deșarte. Însă nu este cazul. Până în minutul 75, echipa națională s-a făcut de râs ca joc și ca atitudine pe terenul unei formații mai mult decât modestă. Scorul e înșelător, la fel cum este și punctajul. Pentru că toate victoriile au venit în fața unor echipe care nu contează. Malta și Feroe au fost și vor fi bătute de toată lumea „bună” din această grupă. Iar punctul din Norvegia a fost produsul unui noroc care ne-a ocolit, pe bună dreptate, acasă cu Spania și în Suedia.
Meciul cu Albania de la EURO rămâne un punct de referință
România nu joacă nimic. Mai ales în prima parte a meciurilor, apoi nu mai e mereu așa de important. Chiricheș este convocat cu încăpățânare, cu toate că în ultimii ani a strâns mai multe accidentări decât meciuri jucate. Bașca mai poartă și banderola. În rest… ne bazăm pe șansă și pe noroc. Desigur, el mai poate apărea. Dar e greu de crezut că în ultimele trei partide vom avea parte de șase punct măcar în urma șanse. Nu se poate, din păcăte. Și dacă s-ar putea, la un moment dat buba s-ar sparge. Cum s-a întâmplat la EURO 2016. Atunci când România s-a făcut de râs cu Albania, o echipă care va rămâne în istoria turneelor finale doar pentru că a bătut România. Atât!
Vin meciurile pentru România
Sigur, selecționerul Cosmin Contra mereu se agită când primește întrebări realiste și ne îndeamnă să ne bucurăm de acest succes. Da, Cosmine, e frumos să bați cu 3-0, însă Spania, Suedia și nici măcar Norvegia, nu au în lot băieți care vin pe stadion direct de pe malul oceanului unde fac norma de pește pescuit zilnic. Progresul nu apare așa. Ne lăudăm că suntem aproape invincibili, dar nici nu batem pe nimeni. Ne plângem că nu am egalat Spania, dar uităm că putea fi 0-6 până ne-am trezit noi. Bun, era și atunci o scuză. Vorba lui Dan Nistor, când era la Pandurii, „în afară de cele șase goluri n-au mai avut vreo fază”. P-alea șase atunci le dăduse Keșeru, care juca la fcsb. Acum nu știm dacă Claudiu mai are gloanțe și pentru Norvegia măcar. Pentru că ăsta e cel mai important meci pentru România.
Haide să vedem cum este situația la zi în grupă:
- Spania 19 puncte
- Suedia 14
- România 13
- Norvegia 10
Nu luăm în calcul ultimele două clasate, că ar fi penibil. Oricum nu contează. Strict pe valoare și pe… foaie, nu e decât o discuție: dacă România termină sau nu pe 4. De aia, în funcție de rezultatul de marți, imaginea va fi mult mai clară. Norvegia are toate atuurile să spere la o victorie la măcar două goluri diferența. Nordicii ne-ar egala la puncte, dar mai au de jucat cu Feroe și Malta. În rest, să vedem. Însă este evident că România nu pare în stare, din păcate, să facă mai mult de un punct, maximum două norocoase, din ultimele trei partide rămase. Iar asta nu ne va califica nicăieri!
Sursa foto: graiul.ro