Ordinea în care enumerăm cele două nume este greu de decis. Nu de alta, dar atât Cristi Săpunaru, cât și Marius Constantin au scris pagini de istorie în tricoul Rapidului. S-au intersectat prea puțin în primul unsprezece vișiniu. Cu toate astea, între cele câteva meciuri pe care le-au jucat împreună se numără memorabilul Rapid – steaua / fcsb 5-1 din aprilie 2010. Nu am fi ajuns iar aici dacă nu ar fi fost meciul Gaz Metan Mediaș – fcsb 4-0, din august 2019. La aproape un deceniu distanță, Marius Constantin a fost iar unul dintre cei mai buni de pe teren. La fel ca în acea seară magică din Giulești, fundașul ajuns aproape de 35 ani a marcat din lovitură de la 11 metri. Nu are el prea multe goluri în Liga 1, dar pe steaua / fcsb nu a iertat-o vreodată. Succesul e cu atât mai frumos cu cât a aruncat echipa care ar trebui să dispară cât mai repede pe locurile 13-14. Adică ultimele două, pe care le împarte cu… Dinamo. Ce frumos!
Săpunaru face minuni în Turcia
Pe de altă parte, în aceeași zi, Cristi Săpunaru și-a luat propria felie de succes. Nu în fața fcsb, ci în Turcia, pe terenul celor de la… Antalyaspor. Pentru că Săpun, așa cum am mai scris, joacă la nou-promovata Denizlispor. Chestia mișto e că după două etape are șase puncte și e singura echipă fără gol primit, învingând inclusiv Galatasaray, în prima etapă. Cristi a fost din nou imperial. La fel ca Mariusică. Nouă ne-au reamintit de deceniul trecut, de a doua lui jumătate și de nopțile magice aduse pe Giulești. Probabil că cei doi nu vor mai ajunge să joace vreodată pe noul stadion în alte nopți memorabile. E greu, vârsta nu iartă pe nimeni. Dar trebuie să ne bucurăm că într-un fotbal românesc tot mai sărac ei rămân doi pioni de bază și țin steagul sus, la cel mai înalt nivel. Imaginea de mai sus are 12 ani… Ce vremuri!
Foto: gsp.ro





