Fotbal Club Rapid bate cu 7-0 la Medgidia. Matulevicius, dezlănțuit!

Ce găsești în articol

  • Fotbal Club Rapid a dat 17 goluri în două meciuri
  • Echipa folosită de Daniel Pancu

Fotbal Club Rapid nu mai poate fi oprită de nimeni! A fost 10-1 cu CS Făurei. Acum 7-0 cu CSM Medgidia, în deplasare. Aceeași echipă care acum numai câteva săptămâni învingea acasă cu 1-0 pe CS Afumați. Echipa care se dorea, prin poziția din clasament, pretendentă la promovare. Nu mai e însă nimeni în această postură. Fotbal Club Rapid a rămas singură. Victoriile încep să curgă ca la liga a 4-a, la aceleași scoruri. În sfârșit, Matulevicius demonstrează că a fost cândva atacant de Liga 1. După două goluri cu brăilenii lui Nicoliță, iată că a marcat și acum. De trei ori! Adversarii par modești, dar asta poate, în primul rând, nivelului de joc extrem de înalt, pentru liga a 3-a, la care Fotbal Club Rapid a ajuns.

Fotbal Club Rapid a dat 17 goluri în două meciuri

Echipa lui Daniel Pancu are de acum numai sparring partneri. Cu 17 goluri marcate în două partide e clar că promovarea nu mai poate fi ratată. De fapt e greu de crezut că se vor mai pierde puncte până la final. Și, dacă ne gândim și mai bine, e posibil ca nici măcar să nu mai prea fie echipe care să scape fără a lua o căruță de goluri. Indiferent dacă vorbim despre Regie sau despre propriile lor terenuri. Echipa susținută de Primăria Sectorului 1 a ajuns la un nivel sportiv compatibil măcar cu liga a doua. Iar aceste lucruri fiind spuse, trebuie să amintim și ceilalți marcatori, chiar dacă Matulevicius a fost MVP: Iacob, Vlada, Drăghiceanu și Goge. Fiecare cu câte un gol.

Echipa folosită de Daniel Pancu

De asemenea, vă prezentăm echipa pe care Daniel Pancu a aliniat-o cu ocazia acestui meci cu: Drăghia – Voicu, Manole, Iacob, Oanea – Drăghiceanu, Cârstocea, Jorza, Hlistei –  Vlada, Matulevicius. În următoarea etapă vișiniii vor sta, după retragerea celor de la Delta Tulcea. Meci vor mai avea abia pe 20 aprilie, pe terenul celor de la CS Afumați. Fotbal Club Rapid rămâne pe locul 1 cu șapte puncte peste a doua clasată, Unirea Slobozia.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!