Rapid

Ăsta e secretul! S-a aflat ce l-ar aduce din nou pe Copos în Giuleşti

FCRB se află în acest moment în Liga 3, cu șanse mari de promovare în divizia secundă. Clubul reorganizat cu ajutorul Primăriei Sectorului 1 ar putea în curând să beneficieze de sprijinul fostului finanțator, George Copos. Când și cum s-ar putea face însă această trecere? Fanatik vă prezintă toate culisele unei eventuale întoarceri a lui Copos în Giulești. Unele extrem de plauzibile, dacă ne gândim la pragmatismul şi la spiritul antreprenorial ale omului de afaceri.

Copos a negat cu vehemenţă orice şansă de implicare

George Copos a fost prezent la serbarea de sfârșit de an a clubului. Gazda acestui eveniment, primarului Sectorului 1 al Capitalei Dan Tudorache, a ținut să îi mulțumească fostului patron din Giulești: Mulţumesc, George Copos, că vii şi să te implici să ajuţi Rapidul, a fost anunțul edilului la începutul serbării, cu care a luat prin surprindere întreaga suflare microbistă din țară. În ciuda anuțului primarului, Copos a negat că s-ar implica în actualul proiect din Giulești.

„Am fost la petrecerea de final de an a Rapidului, dar nici vorbă să mă întorc la Rapid. Ştiu că primarul mi-a urat bun venit. Dar nu mă voi întoarce niciodată. Am fost la Rapid doar pentru a da nişte cadouri. Rapid rămâne farmecul vieţii şi va rămâne mereu în sufletul meu. Vreau să vă spun că dacă nu era primarul Dan Tudorache, Rapidul poate nu mai exista deloc. Nici măcar în Liga a 3-a. Eu, categoric nu mă voi mai întoarce niciodată, dar Rapidul va rămâne în sufletul meu”, a fost prima reacție a omului de afaceri.

Când se va întoarce George Copos în Giuleşti

Chiar dacă neagă că ar dori să revină în fotbal, sursele Fanatik spun altceva despre o posibilă întoarcere a lui Copos în Giulești. Astfel, fostul patron al alb-vișiniilor s-ar putea întoarce la Rapid când va fi gata construcția noului stadion de lângă Podul Grant. Stadionul „Valentin Stănescu” a fost demolat pentru a face loc unei noi arene care va fi gata până la Euro 2020. Când stadionul va fi gata, omul de afaceri se va întoarce în Giuleşti, dar nu în conducerea clubului, ci ca unul dintre sponsorii formației.

Sursa: fanatik.ro

S-ar putea sa te intereseze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.