VIDEO / Conferința de presă de prezentare a lui Angelescu și Manea

Ce găsești în articol

  • Florin Manea acid la adresa T2
  • Video de la conferința de presa

În cadrul unei conferințe de presă susținute la sala Giulești au fost prezentați oficial doi componenți grei din conducerea clubului de lângă Podul Grant. Astfel, noul acționar majoritar, Victor Angelescu și Florin Manea, omul care se va ocupa de partea managerial-sportivă au vorbit. Mai jos aveți toate cele 18 minute pentru a vă putea forma o părere cât mai clară. Pe lângă lucrurile spuse, a ieșit puțin din tipare atitudinea ușor agresivă a lui Florin. Față de suporterii care nu sunt de acord cu proiectul Primăriei.

Florin Manea acid la adresa T2

Practic el a ironizat mai ales gruparea T2. Ce e important de știut, pentru un conducător, e că trebuie să găsească o soluție de a uni nu de a persifla. Chiar dacă T2 are partea lui de vină, ca și entitate, în situația în care a ajuns Rapidul, cu toții suntem într-o oarecare măsură implicați în mod negativ! Și, ce este mai semnificativ, statutul de fiu al unei legende giuleștene nu îți conferă dreptul să spui că dacă tu ești aici, acolo e Rapidul. Nae Manea a fost Rapid, Florin deocamdată nu.

Video de la conferința de presa

El se poate identifica drept un om de afaceri de succes. Dar, momentan, atât. Să sperăm totuși că optica sa se va schimba, dar și că aceste mutări sunt de bun augur pentru viitorul Rapidului. Pană atunci, trageți propriile concluzii din video atașat și publicat de FC Rapid 1923.

 

 

 

 

 

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „VIDEO / Conferința de presă de prezentare a lui Angelescu și Manea”

  1. T2 înseamnă ce? 30 de puşti cu gura mare şi fără bac?
    Unde erau când Guvernul Cioloş, prin ANAF, a eutanasiat Rapidul?
    Atunci nu se înscriseseră încă în #rezist ca să se încaiere în Piaţa Victoriei…

Comentariile sunt închise.