Alex Iacob a reuşit două goluri în FCRB – Bragadiru 5-0, în turul II al Cupei României. Mijlocaşul de 29 de ani spune că vrea să ajungă cât mai departe în Cupa României. Echipa lui Schumacher a reuşit să se califice în turul III al Cupei României după ce a trecut cu 5-0 de Bragadiru.
Visează să ajungă departe în Cupa României
Două dintre goluri au fost marcate de Alexandru Iacob, cel care spune că vrea să meargă alături de FCRB în fazele superioare ale competiţiei. ”Noi ne dorim să aducem o echipă de divizia A, cel puţin, aici în Giuleşti. Acum să vedem ce va fi în viitor. Deocamdată, e doar începutul. Aşteptăm să începem meciurile oficiale în campionat, să se tragă ţinatarul, să vedem, să îi dam drumul la treabă”, a declarat Alex pentru Telekom Sport.
Alex Iacob așteaptă fcsb pe Giulești
În vârstă de 29 de ani, Iacob s-a format la academia fcsb-ului şi are şi trei apariţii în tricoul ”roş-albaştrilor”. Întrebat dacă şi-ar dori să joace contra fcsb-ului în Cupa României, Iacob a răspuns amuzat: ”(n.r. râde) Orice echipă e bineveniţă, nu contează. Cu atât mai mult dacă vin ei, nu e nicio problemă”. Alex, în vârstă acum de 29 ani, a evoluat pentru Rapid în perioada 2013-2015. Atât în primul eșalon cât și în cel de-al doilea.





