Nae Stanciu a declarat la ProSport LIVE în urmă cu ceva zile că în momentul în care stadionul Giuleşti va fi refăcut şi Rapid va redeveni unic. Din toate punctele de vedere pentru că, ne place să înţelegem sau nu, acum există cel puţin trei tabere. La care se adaugă a patra, destul de însemnată, care nu mai crede în nici una dintre opţiunile existente. I-am transmite lui Nae Stanciu să nu gândească atât restricţionat temporal. Pentru că refacerea arenei este, deocamdată, doar ceva la stadiul ipotetic. Cum de altfel a subliniat şi el. Am prefera ca Nae Stanciu să activeze cealaltă parte a declaraţiei, în care dădea asigurări că va discuta cu toate părţile. Că va face tot ce se poate pentru a le readuce sub acelaşi stindard.
Nae Stanciu trebuie să facă posibilă unificarea
Misiunea de a unifica, cumva, AFC Rapid, Academia Rapid şi Rapid Frumoşii Nebuni ai Giuleştiului nu este deloc simplă. Dar Nae Stanciu este, probabil, cel mai potrivit om să lucreze la asta. La aceeaşi emisiune, fostul mare fotbalist a spus că ne respectă foarte mult. Chiar dacă s-a văzut că este deranjat vizibil de publicarea declaraţiei sale din prezentarea de la Realitatea TV. Nu mai revenim asupra ei, că n-are sens. Spunem doar că a fost sută la sută reală, nu scoasă din context şi nici influenţată de fonetică. Faptul că a fost un oarecare ton ironic legat de paralela dintre această situaţie şi cea că nu vom avea decât un stadion cu 14.500 de locuri este altceva.
Şi noi te respectăm, Nae Stanciu!
De fapt declaraţia că puterea reală poate fi tainică şi ascunsă e extrem de relevantă şi complementară la tot ce am scris. În definitiv nici măcar nu înţelegem această reticenţă faţă de Liviu Dragnea. Mai ales din partea susţinătorilor Academiei! Având în vedere că, indubitabil, acesta este rapidist. Dacă va putea ajuta în condiţii constructive Rapidul, nu înţelegem care este, de fapt, problema. Dintotdeauna, Nae Stanciu a părut un om integru. Iar pentru asta trebuie să ştie că şi noi îl respectăm! Nu doar pentru că are cele mai multe meciuri oficiale din istoria Rapidului! Nae Stanciu este poate singurul care acum trebuie să îşi canalizeze toată energia pe unificarea unui Rapid schingiuit de orgolii şi incompetenţă. Îl avertizăm că misiunea va fi infernală, dar dacă va fi dusă la bun sfârşit cu succes, satisfacţia va fi pe măsură!





