Rapid aproape să dea lovitura anului!

Ce găsești în articol

  • Momentele psihologice care ar fi putut aduce victoria pentru Rapid
  • Cristina Neagu nu a jucat vreo secundă în meciul contra Rapidului
  • Concluzii

La Sala Polivalentă ”Rapid” a avut loc o partidă contând pentru Liga Națională de Handbal Feminin. În care CS Rapid USL Metrou București a întâlnit campioana en-titre, CSM București. Formația noastră a jucat foarte bine, duelându-se, în majoritatea timpului, de la egal la egal cu valoroasa parteneră de competiție. Feroviarele au cedat cu 29-27 (14-14). Însă evoluția descătușată a echipei ne dă dreptul să sperăm că ne vom atinge obiectivul propus, anume salvarea de la retrogradare.

Momentele psihologice care ar fi putut aduce victoria pentru Rapid

În prima repriză au existat două momente psihologice. La 11-11, cu un om mai puțin în teren, fetele noastre au ratat o aruncare de la 7 metri și un contraatac. Apoi, în ultimele 30 de secunde înainte de pauză, la 14-12 pentru noi, ne-am relaxat și oaspetele au egalat. Condiția fizică, aspect indus și de numărul mai mare de rezerve aliniat de CSM, și-a spus cuvântul și campioanele, ușor-ușor, au reușit să se detașeze pe tabela de marcaj. În orice caz, publicului rapidist nu i-a părut rău de prezența în tribune, eșecul fiind unul mai mult decât onorabil.

Cristina Neagu nu a jucat vreo secundă în meciul contra Rapidului

Prestația portăriței Olivia Nanu a fost excelentă, aceasta având parade consecutive în situație de unu contra unu. Este drept că, deși au fost trecute pe raport, jucătoarele de talie mondială Paula Ungureanu și Cristina Neagu nu au fost utilizate. Dar asta nu știrbește cu nimic din prestigiul echipei noastre. Golurile rapidiste au fost marcate de: Cosmina Cozma 6 (5 din aruncări de la 7 metri), Andreea Cruceanu 5, Andreea Trăilă 5 (3 din aruncări de la 7 metri), Elena Dache 4, Cristina Niculaie 3, Camelia Carabulea 2, Georgiana Brătulescu și Georgiana Bazon câte unul, scrie clubulrapid.ro.

Concluzii

Trebuie remarcat totuşi rezultatul care ar fi putut însemna, cu puţină şansă, o victorie colosală a Rapidului. Una aşteptată de puţini. Având în vedere că a pus faţă în faţă una dintre cele mai bune echipe din lume, CSM Bucureşti, cu una care se luptă să nu retrogradeze, Rapid!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!