Reuşește Răzvan la PAOK ce n-a putut Mircea la Rapid?!

Ce găsești în articol

  • ProSport scrie despre incredibila serie de 13 victorii la rând
  • Premieră în istoria de 92 ani a echipei!

ProSport scrie că PAOK Salonic, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, s-a calificat în semifinalele Cupei Greciei. După ce a câştigat, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1, şi cel de-al doilea meci cu Atromitos. La două săptămâni de la succesul obţinut pe teren propriu, în manşa tur. În tur, PAOK s-a impus cu scorul de 2-0. În partida de joi seară, Yevgeniy Shakhov (30′), Jose Canas (67′) şi Efthymios Koulouris (79′) au marcat golurile echipei lui Răzvan Lucescu. Unicul gol al gazdelor a fost înscris, în minutul 54, de Theodoros Vasilakakis, mai scrie ProSport.

ProSport scrie despre incredibila serie de 13 victorii la rând

PAOK a ajuns, astfel, la 13 victorii consecutive obţinute în toate competiţiile! Şi, totodată, la 15 meciuri la rând fără înfrângere. Formaţia lui Lucescu junior nu a mai pierdut din 5 noiembrie 2017! Când a fost învinsă, în deplasare, de AEK Atena, 1-0, mai punctează ProSport. În semifinalele Cupei Greciei s-au mai calificat Panionios, AEK Atena şi AEL Larissa. Anul trecut, competiţia a fost câştigată de PAOK. Pentru PAOK Salonic, liderul campionatului, la două puncte avans de AEK şi la patru de campioana Olympiacos, urmează partida cu AEL Larissa, programată luni, de la 19:30, 12 februarie. În etapa a 21-a din Superliga Greciei.

Premieră în istoria de 92 ani a echipei!

Interesant este că la parcursul lui PAOK Salonic din acest sezon putem spune fără emoţii că Răzvan Lucescu este aproape de event. În eventualitatea în care PAOK Salonic va cuceri atât campionatul cât şi Cupa Greciei, trebuie spus că va fi un moment istoric pentru alb-negri. Având în vedere că nu s-a întâmplat vreodată în istoria de 92 de ani a echipei să cucerească vreun event! Cu alte cuvinte, Răzvan Lucescu ar putea realiza la una dintre cele mai iubite echipe din sud-estul Europei ceea ce tatăl său nu a putut nici măcar la Rapid! Mircea Lucescu a fost extrem de aproape în două rânduri de event cu giuleştenii. În 1998 a câştigat doar Cupa, pierzând campionatul pe final. În timp ce în 1999 a luat titlul, dar a cedat în finala celei de-a doua competiţii. La loviturile de la 11 metri!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!