Fotbal internațional

Recorduri de Crăciun! Barcelona şi Maradona în prim plan

Barcelona, Messi şi Maradona, iar în prim plan! Ca de obicei, în Europa nu este pauză în marile campionate, în general, nici de sărbătorile de iarnă. Astfel, am avut, pe 23 decembrie, un meci colosal. Real Madrid – FC Barcelona. Meciul a fost câştigat cu 3-0 de oaspeţi şi le-a consolidat poziţia de lider în La Liga. Şi, probabil, în bună măsură, şi-a asigurat câştigarea campionatului în La Liga. Penru că are, după 17 etape are nouă puncte avans faţă de locul secund, Atletico Madrid. Dincolo de acest rezultat însă, Barcelona a reuşit o performanţă şi un record istoric.

Record istoric pentru FC Barcelona

Nu se întâmplase vreodată în istoria celor 270 de partide dintre cele două formaţii ca clubul din Catalunya să câştige de trei ori consecutiv pe terenul marii rivale în Primera Division. Acest succes categoric a oferit această serie, una pe care o redăm mai jos:

  • 21 noiembrie 2015: Real Madrid – FC Barcelona 0-4
  • 23 aprilie 2017: Real Madrid – FC Barcelona 2-3
  • 23 decembrie 2017: Real Madrid – FC Barcelona 0-3

Capitolul la care Messi îl surclasează pe Cristiano Ronaldo

Trei succese extrem de categorice dar care au avut şi un om cheie. Ca de obicei, mai ales ultimele două meciuri, l-au avut protagonist pe Lionel Messi. Marele fotbalist argentinian a ajuns la 25 (!!!!) de goluri marcate împotriva lui Real Madrid. Top pe care îl conduce detaşat în ceea ce priveşte marcatorii în El Clasico. Pe următoarele zece poziţii sunt numai jucători de la Real Madrid (!!!), cu excepţie! Este vorba despre Cesar Alvarez. În rest, nume grele precum Alfredo di Stefano, Cristiano Ronlado, Raul Gonzalez, Francisco Gento sau Ferenc Puşkaş. Motiv pentru care, performanţa lui Messi, merită iar amintită!

Diego Maradona, dat jos de pe tron! La goluri marcate

Şi pentru că Lionel Messi este discipolul marelui Diego Armando Maradona, trebuie să îl scoatem şi pe acesta în evidenţă. Asta pentru că în meciul Napoli – Sampdoria 3-2 din Serie A s-a consumat de asemenea un nou moment istoric. Slovacul Marek Hamsik a marcat al 116-lea gol pentru echipa de lângă Vezuviu şi l-a depăşit pe legendarul mijlocaş argentinian. Recordul data de 26 de ani, din 1991 mai exact, de când Maradona a plecat din oraşul napoletan. Maradona a jucat la Napoli între 1984 şi 1991, în care a câştigat şi numeroase trofee. Două titluri, în 1987 şi 1990, singurele din istoria clubului, o Cupă a Italiei, o Supercupă şi o Cupă UEFA în 1989. Singurul trofeu european din istoria clubului.

Hamsik vânează şi locul 1 la meciuri jucate pentru Napoli

Marek Hamsik a câştigat doar trei trofee, două Cupe şi o Supercupă a Italiei, dar ele nu se compară ca greutate cu cele reuşite de Maradona. Mai mult, Hamsik a avut nevoie de 10,5 sezoane pentru a-l depăşi pe argentinian la goluri marcate şi de 478 de meciuri. Faţă de cele numai 259 ale lui Maradona. Cert este însă că slovacul este, în acest moment, omul momentului la Napoli. Şi are toate şansele, dacă termină acest sezon la Napoli şi mai joacă minimum o stagiune să devină omul cu cele mai multe meciuri pentru echipa de lângă Vezuviu. Practic, mai are nevoie de 33 meciuri pentru a-l egala pe recordman, Giuseppe Bruscolotti, cel care a strâns între 1972 şi 1988 nu mai puţin de 511 partide.

Manchester City uimeşte Premier League

Napoli este în acest sezon în cărţi şi pentru titlu în Serie A. Trofeu care ar cântări şi mai mult lângă cifrele lui Hamsik. Tot legat de titlu şi recorduri, trebuie, neapărat, să ne mutăm atenţia către Premier League. Înainte de Crăciun, fix la mijlocul sezonului din Albion, liderul Manchester City conduce autoritar. Cetăţenii au 18 victorii şi numai un egal. Context în care au avans de 13 puncte faţă de locul 2, Manchester United. Mai mult, cu 60 de goluri marcate şi 12 primite, au cel mai bun atac şi cea mai eficientă defensivă din Anglia! Singurul egal s-a consumat în etapa a 2-a, 1-1 acasă cu Everton. De atunci au urmat… 17 victorii la rând! Record absolut în istoria primei ligi din Anglia.

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.