Drumul spre play-off trece prin infern pentru AFC Rapid

Ce găsești în articol

  • Coresi, nouă casă pentru AFC Rapid
  • Progresul 2005, schimbare radicală la faţă
  • Vuk şi Moldoveanu aduc o fericire efemeră
  • Schimbările inspirate de la pauză
  • Gheorghe Scurtu a venit cu o primă: "De ce susţin Rapidul!"

Înaintea meciului AFC Rapid – Progresul 2005 mă gândesc cum ar fi ca play-off-ul din primăvară, în care vor fi patru echipe, să conţină două Rapid. Academia Rapid are deja biletele luate, fiindcă este imposibil ca echipa lui Pancu şi Nico să nu prindă primele patru. Acolo mai este şi csa steaua, cel mai periculos adversar. În rest lupta e deschisă. Cu toate că, măcar la o primă vedere Carmen, Tricolor, Comrpest GIM şi chiar Dinamo au toate resursele necesare pentru a se implica în lupta pentru promovare, credem în imposibil. AFC Rapid nu mai joacă pe Giuleşti meciurile de acasă. Chiria e mult mai mare decât anul trecut, iar lumea n-ar veni oricum. Cel puţin nu atât de mulţi cât să acopere măcar costurile organizatorice.

Coresi, nouă casă pentru AFC Rapid

E şi greu să atragi oameni în defavoarea Academiei Rapid, când acolo joacă legendele Daniel Niculae şi Daniel Pancu. Aşa că decizia de a evolua prin alte părţi e înţeleaptă. Numai că AFC Rapid seamănă acum cu Rapidul din buza celui de-al doilea război mondial, după perioada de mari succese din Cupă, când giuleştenii luau şase la rând. Acel Rapid juca pe oriunde, pentru a menţine flacăra vie în vremuri crunte pentru întreaga Planetă. Revenim însă în prezent. De data aceasta e pe Coresi, un teren pe care AFC Rapid s-a impus cu 9-0 în faţa lui Venus. De această dată, acasă e pe un sintetic, undeva în spatele Casei Presei, peste calea ferată ce duce la Gara Băneasa. E vineri şi 3 după-amiaza. Deşi e o vreme superbă pentru fotbal şi un soare îmbietor, la meci nu sunt decât câteva zeci de oameni.

Progresul 2005, schimbare radicală la faţă

Înghesuiţi la micuţa tribună acoperită. E o structură de vreo 50 de locuri, deci insignifiantă. Totuşi utilă, mai ales dacă e o vreme catastrofală, precum acum câteva săptămâni cu Venus. Căpitanul Narcis Ioniţă e suspendat, aşa că din start avem o mare absenţă. Adversarul nu este uriaş, dar totuşi are aceeaşi linie de calsament cu AFC Rapid. Iar garnitura de start e complet schimbată faţă de echipa de Old-Boys care a jucat împotriva Academiei Rapid şi împotriva csa steaua. E greu, dar băieţii au de luat o revanşă după catastrofa regizată de armată. Plus că în play-off trebuie să lupţi din greu ca să meriţi să fii. Mai ales când arbitrajele sunt cum sunt în faţa echipelor de nivelul AFC Rapid. De nivelul financiar. Nu comentăm ce se întâmplă la meciul cu Progresul 2005, nu e chiar ca la partida cu csa steaua. Dar oricum, avantajul tacit de 5 la sută acordat gazdelor se multiplică semnificativ şi se mută către oaspeţi.

Vuk şi Moldoveanu aduc o fericire efemeră

E 1-0 pentru Progresul şi ne strângem pumnii a neputinţă, la gândul că AFC Rapid iar va avea probleme. Şi nu neapărat din vina lor. Băieţii trebuie să aibă tărie, să joace perfect. Fără lamentări, fără moral la pământ. Trebuie să dea goluri! Iar minutele care urmează sunt magice. Parcă energia solară degajată după zile întregi de furtuni i-au capacitat pe băieţii lui Andrei Anghel Constantinescu. Milas Vuk şi Matei Moldoveanu, din lovitură liberă aduc fericirea! Omul care l-a înfruntat pe Lăcătuş la meciul trecut transformă impecabil şi aduce echipa în avantaj. Fericirea nu e de lungă durată, fiindcă oaspeţii egalează iar. Din nou e al naibii de greu, mai ales că vine pauza. Nu e nimic. Mereu sunt soluţii, trebuie găsite resurse! Constantinescu schimbă la pauză. Trei jucători îşi pregătesc cum se cuvine crampoanele şi apărătorile pentru a intra la luptă!

Schimbările inspirate de la pauză

Săveanu, „Conte” şi Dinu sunt aleşii. Numai că tot adversarii sunt cei care profită şi lovesc crunt. Nu cu o armă albă, ci cu mingea care fuge neverosimil de repede pe sinteticul încă umed. 2-3 şi totul pare pierdut. Ca în vremurile bune însă, AFC Rapid sună adunarea. Iar de data asta treaba e serioasă. Dacă prima repriză a fost 2-1, de data asta nu se mai repetă greşeala. Primul la rampă iese fundaşul Panait, revenit după suspendare. Un 3-3 cum n-am mai văzut de mult. Pe urmă, Dinu, om care a jucat şi în liga a 5-a pentru AFC Rapid marchează pentru prima dată în acest sezon! Numărul 9, lăsat acum rezervă, dovedeşte cât de inspirat a fost Constantinescu. Şi ne încearcă sentimente pe care le-am mai trăit, recent, la SC Băneasa – AFC Rapid 4-5, jucat tot pe Coresi, în sezonul trecut. Nu neapărat ca evoluţie a scorului, ci din punct de vedere al numărului de goluri marcate.

Gheorghe Scurtu a venit cu o primă: „De ce susţin Rapidul!”

Mai trebuie două. Nu se vor da, însă Ţep oferă liniştea pe finalul partidei. Aka Cătălin Stan devine golgheterul echipei şi marchează al şaptelea gol stagional. După ce, primele cinci veniseră tot pe Coresi. În sfârşit, arbitrul strânge din dinţi, dar nu mai are ce face. Fluier final. Victorie frumoasă! Se ajunge la 15 puncte şi speranţele pentru play-off cresc! Puţinii suporteri se bucură sincer. Deh, nu mai sunt mii ca anul trecut, pentru că AFC Rapid nu mai e aşa interesant acum. Important e că există cei care chiar cred în munca acestor băieţi, inclusiv venerabilul Gheorghe Scurtu. Acesta chiar le-a dăruit cartea lui, pentru a le explica mai bine de ce îi susţine. Doar se numeşte „De ce susţin Rapidul!” Mâine se joacă Carmen – Academia Rapid, pe Giuleşti. Paradoxal, victoria oaspeţilor le ajută atât pe ele, cât şi pe AFC Rapid. Care ar veni la numai trei puncte de Carmen. Aşa că, hai Rapid!

Fotografia postată de FC Rapid Bucuresti.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Comentariile sunt închise.