La începutul lui 2017, tricoul cu numărul 10 al Rapidului a fost preluat de Robert Croitoru. Costi Berechet, titularul de drept al acestui număr, pe care l-a preluat la începutul campionatului, se accidentase serios la genunchi. De Robi nu ştia nimeni prea multe. Doar că este coleg de clasă cu Alberto Stancu şi că acesta a făcut lobby pentru el la Rapid. Ce ironie! Cel mai tehnic jucător din lotul lui Mihai Iosif, creierul de la centru, şi-a adus concurent pe post. Croitoru e un pic atipic. Dacă îl vezi numai în preajma terenului de fotbal ai spune că nu ştie să zâmbească. „Ţi se pare, sunt un tip normal. Zâmbesc şi râd chiar foarte des. Numai că la meciuri sau la antrenamente sunt foarte concentrat. Iau fotbalul foarte în serios şi poate de asta las o oarecare impresie”, a fost prima interacţiune a 1923.ro cu Robert.
Robert Croitoru, remarcat când juca în satul natal
Nu prea îi place să vorbească, motiv pentru care este unul dintre puţinii oameni de bază din garnitura lui Mihai Iosif a cărui promovare nu am prezentat-o până acum. S-a terminat însă sezonul, iar Croitoru a acceptat să vorbească pentru site-ul suporterilor rapidişti de pretutindeni şi să îşi expună povestea sa pe care a scris-o până la 19 ani. Atât cât a împlinit mijlocaşul central în această primăvară. „Eu joc fotbal de când mă ştiu! Eram foarte mic, toată ziua numai asta făceam, îl am în sânge. Prima scânteie de profesionist s-a produs însă când un antrenor din Bucureşti a venit la mine în sat, m-a văzut şi a rămas impresionat. M-a chemat la Concordia Chiajna şi, normal, am acceptat. Numai că eram foarte mic, trebuia să fac naveta, motiv pentru care m-am văzut nevoit, la un moment dat, să renunţ”, ne explică Robi. Originar din Pietrosiţa, judeţul Dâmboviţa, Croitoru a jucat minifotbal la Concordia până la 10 ani. Apoi au urmat alte etape.
Moştenirea rapidistă de la vărul său
Până a sări la ele însă, vom discuta puţin despre povestea sa cu adevărat emoţionantă de rapidist. Dar şi despre cel care i-a îndrumat cel mai apăsat primii paşi în fotbalul de performanţă: „Toată familia mea este înnebunită după fotbal! Dar tata este cel care m-a învăţat să dau cu piciorul în minge, care mi-a îndrumat primii paşi. Oarecum normal, dar pentru mine au fost clipe pe care nu le voi uita nicicând. Chiar dacă eram foarte mic!” Cu toate că în Giuleşti a ajuns abia la aproape 19 ani, Croitoru are un back-ground vişiniu destul de important. Mai ales din punct de vedere sufletesc, dacă citim rândurile ce urmează: „Am fost foarte apropiat de vărul meu, de care destinul m-a despărţit, Dumnezeu să îl ierte! Era rapidist înfocat, avea camera plină de Rapid şi cum stăteam mai mereu împreună era lesne de înţeles că mergeam des la meciuri. Mi-a transmis acest microb, mi l-a lăsat moştenire!”
Junior la Sportul Studenţesc
În faţa unor asemenea cuvinte nu mai ai replică. Poţi daor să verşi o lacrimă şi să zâmbeşti în acelaşi timp, gândindu-te, încă o dată ce înseamnă, de fapt, Rapid. Şi chiar dacă la nivel sufletesc Robert Croitoru primise de mult botezul Giuleştiului, destinul a vrut ca la Rapid să ajungă mult mai târziu. Şi cu toate că a jucat doar jumătate dintre meciurile din sezonul 2016-2017, el va rămâne în istoria Grantului. Mai ales pentru superba dublă din ultimul meci, returul de la barajul pentru locul 1, cu Progresul Spartac II. Când partida intrase în reprizele de prelungire. „După mulţi ani petrecuţi la Sportul Studenţesc la juniori şi apoi la Viitorul Domneşti, am simţit că e nevoie de o altă provocare, de ceva care să mă motiveze şi mai mult, să am mai multe minute jucate. Fiind coleg cu Alberto Stancu mi s-a oferit posibilitatea să joc la Rapid şi nu aveam cum să ratez acest tren!”, a mai spus Robi.
Putea să se bată la promovare în L2, dar a venit la Rapid!
Sigur, despre Sportul Studenţesc ştim multe. Un club de tradiţie, aflat într-o situaţie la fel de grea ca a Rapidului. Mulţi vor zâmbi însă când vor auzi de Viitorul Domneşti. Să spui că nu joci acolo şi că vii la Rapid, poate părea ceva extrem de ilar. La prima vedere. Asta pentru că ilfovenii au terminat seria lor de liga a treia pe locul 2! Practic au fost cumva aproape de divizia a doua a ţării. Plus că Robert Croitoru a fost o bună perioadă şi accidentat, aşa că era mai greu, din punct de vedere fizic să se impună acolo ca om de bază. Din fericire, destinul l-a adus la Rapid, iar Robi ne-a ajutat din plin la promovare. Iar satisfacţia a fost reciprocă, după cum a ţinut acesta să precizeze: „La Rapid mă simt bine, este o atmosferă bună la echipă. Colegii m-au primit OK din prima zi şi m-am acomodat repede. Până acum nu am trăit să joc cu aşa suporteri, să ne cânte tot meciul, am rămas impresionat! Am promovat datorită lor, pentru că ne-au împins mereu de la spate atunci când am avut nevoie!”
Fotbal, fotbal, fotbal! Non-stop!
Robert Croitoru şi Rapid au intrat într-o simbioză perfectă, asat şi datorită faptului că mijlocaşul este înnebunit după fotbal de când se ştie, la modul cel mai pur. Ne-a mai spus asta şi mai sus, dar venim cu încă o declaraţie care întăreşte mai bine pasiunea pe care începe să o transforme într-o carieră de mare succes! „Când eram mic, jucam fotbal cu orice! Nici în ziua de azi nu s-au schimbat multe… Eram înnebunit! De dimineaţa, când mă trezeam, până seara, stăteam afară şi mă jucam fotbal. Am ajuns la concluzia că în afară de fotbal nu ştiu să fac nimic! Toată copilăria mi-am petrecut-o jucând fotbal!”, ne povesteşte pe nerăsuflate fotbalistul. Iar completarea noastră ar fi că se vede acest lucru. Începe să ducă pasiunea la nivel de artă. Sigur, mai este de muncă până sus, dar începutul e promiţător! În fapt, Robi iubeşte tot ce înseamnă sport. Şi practică şi altele cât de des poate.
FIFA în timpul liber
Marea pasiune cea mare în timpul liber este însă alta: adoră să joace FIFA! Oarecum specific vârstei, un mod de a consuma timpul extrem de plăcut. Fiindcă, să recunoaştem, cine iubeşte fotbalul, îl joacă cu mare plăcere şi pe calculator. Sau pe Play Station. Depinde de la fiecare la fiecare. Aşadar şi în timpul liber, tot fotbal. Practic şi teoretic, Robert Croitoru mănâncă fotbal pe pâine. Iar asta l-a ajutat să se impună drept un factor cheie în primul unsprezece al lui Mihai Iosif. Chiar dacă în linia mediană a avut concurenţă acerbă precum Alberto Stancu, Adrian Mitea şi chiar Andrei Dovleac sau Narcis Ioniţă. Pentru că la nevoie, Robi joacă excelent şi în bandă. Aşa cum s-a întâmplat, de fapt, în ultimul meci al sezonului. Cel cu Progresul Spartac II. În care a marcat o dublă decisivă pentru locul 1 la finalul acestui sezon. Şi la finalul căruia se poate lăuda cu cel mai bun meci de până acum în tricoul Rapidului. Aşteptăm ca în liga a 4-a să joace cel puţin la fel de bine! Meci de meci!
