Săpunaru din nou în vişiniu! Negocieri cu CFR Cluj
Încurajaţi de declaraţia făcută de Cristi Săpunaru imediat după finala de Cupă pierdută de Astra cu Voluntari, 1-1 (3-5 d.l.d), „de acum voi lua şi eu deciziile cu mintea, nu cu inima”, CFR speră din nou. Să-l achiziţioneze pe căpitanul echipei din Giurgiu. Interesul pentru Săpunaru nu este nou. Dar vişiniii vor să profite acum de situaţia amestecată de la Astra. La Giurgiu, după despărţirea de Şumudică se ştie că ar putea veni Edi Iordănescu antrenor, că au fost transferaţi trei jucători, dar şi că vor pleca foarte mulţi. Printre care sigur şi Budescu. Plus că bugetul de salarii va fi scăzut drastic.
Costurile aducerii lui Săpunaru
Totuşi, una dintre condiţiile esenţiale ca Iordănescu să accepte oferta lui Ioan Niculae este aceea ca la echipă să rămână Cristi Săpunaru. Aceasta fiind principala piedică în calea transferului. Cei doi lucrează foarte bine împreună, iar Edi se bazează pe faptul că experienţa fundaşului de 33 de ani îl va ajuta să-şi pună planurile în aplicare. Ieşirea din insolvenţă a CFR oferă posibilităţi financiare pentru aducerea unor fotbalişti importanţi. În vederea atacării titlului. Cert este că subiectul nu este închis, dar clujenii ar trebui să achite o sumă Astrei. Plus o primă de instalare jucătorului şi un salariu de cel puţin 15.000 de euro.
Sursa: digisport.ro