Rapid

Rapid promovează de trei ori într-o zi!

Este o zi specială. 14 mai 2017 poate intra în istorie. Asta pentru că trei echipe ale Rapidului pot obţine, matematic, promovarea într-un eşalon superior. Prima care intră în scenă este echipa de fotbal, AFC Rapid, de la ora 11, pe terenul Electromagnetica de pe strada Veseliei, împotriva lui Asalt. O victorie asigură în mare măsură chiar locul 1, dar şi un rezultat de egalitate este suficient pentru o promovare aproape matematică. Spunem aproape fiindcă ne-am distanţa la 9 puncte de Unirea Dobroeşti, singura care mai are trei meciuri de jucat dintre echipele de sub noi. Şi singura modalitate prin care ei ne pot devansa ar fi să bată tot, noi să pierdem tot, iar în meciul direct să ne bată cu… 8-0. Ceea ce, să fim serioşi! 🙂

CS Rapid, două promovări în aceeaşi zi!

Bun, dacă băieţii lui Mihai Iosif sunt la un pas să obţină ascensiunea din liga a 5-a într-a patra, fetele de la handbal şi de la volei se luptă pentru promovarea în primul eşalon. Echipa de handbal CS Rapid joacă de la 12:00, la Iaşi, ultimul meci al sezonului. O victorie acolo le asigură promovarea de pe primul loc. În acelaşi timp, fetele de la volei pot promova de pe locul 3 în turneul final al ligii a 2-a. Chiar dacă au pierdut cu 3-0 primele două meciuri, ele pot accede în primul eşalon dacă înving CSM Focşani! Partida se joacă la Timişoara, de la ora 14:30. Sperăm ca fraţii bănăţeni să le poarte pe fete spre victorie şi, implicit, spre promovare! Rapid trăieşte şi promovează!

S-ar putea sa te intereseze

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.