Adrian Mitea a revenit la Rapid după… 10 ani!
Povestea lui Adrian Mitea este una mai specială. Unul dintre transferurile reuşite din această iarnă a acceptat o discuţie cu 1923.ro despre cariera sa de până acum. Abia a împlinit 21 de ani şi a devenit astfel unul dintre cei mai „vârstnici” jucători pe care se bazează Mihai Iosif. Alături de Anton Oprea, Costi Berechet sau Marius Pilă. Deşi nu a venit prea bine pregătit fizic, din cauza numeroaselor probleme pe care le-a avut recent, mijlocaşul s-a adaptat perfect şi în patru meciuri jucate a dat deja două goluri, dar a furnizat şi câteva assisturi. Până în această iarnă nu a jucat la Rapid.
Adrian Mitea a dat probe la Rapid şi în 2007
Cu toate acestea, puţini ştiu că Mitea a fost la un pas de Rapid acum… 10 ani! „Sunt din Alexandria, iar de fotbal m-am apucat la 6 ani. Ca toţi copii la CSŞ. Am vrut mai mult o dată cu trecerea anilor, aşa că prin 2007 am venit să joc la Rapid. Multă lume nu ştie asta, dar eu acolo mi-am dorit prima dată. Aveam 11 ani şi chiar dacă am fost acceptat îmi era greu să mă adaptez cu viaţa din Bucureşti. Eram prea mic, aşa că am renunţat la idee…”, îşi începe Mitea povestea legată de cariera sa. Au urmat şapte ani la o mare rivală, Dinamo. Acolo unde a fost căpitan, unde a jucat cam 200 de meciuri şi a câştigat undeva la 10 trofee. Şi trebuie să recunoaştem faptul că la capitolul copii şi juniori, Dinamo este una dintre cele mai tari din ţară la capitolul organizare şi selecţie.
Vârf de generaţie la juniorii lui Dinamo
Adrian Mitea e chiar valoros, având în vedere cifrele pe care le-a atins acolo şi având în vedere că a fost căpitanul juniorilor A. Aceeaşi categorie la care Constantin Berechet a fost golgheterul Rapidului acum doi ani, cu 22 de goluri. „La Dinamo am ajuns în urma unor amicale dintre această echipă şi clubul meu din Alexandria. Cei de acolo m-au văzut, le-a plăcut de mine, aşa că m-au mai monitorizat o perioadă. După care m-au chemat într-un stagiu de pregătire centralizat la Poiana Braşov în urma căruia am şi fost oprit”, ne explică Adi. Se întâmpla în 2008. La un an şi ceva după experienţa rapidistă. Fireşte, jucând atât de mult la Dinamo, e firesc să mutăm din nou discuţia asupra Rapidului. În fond asupra deciziei sale de a juca pentru echipa din Giuleşti în liga a 5-a.
„Întotdeauna am avut o afinitate pentru Rapid!”
„Întotdeauna am avut o atracţie pentru Rapid. De aia şi voiam iniţial să joc în Giuleşti. Când spun atracţie mă refer la atmosfera creată de minunaţii suporteri, la stadion, la legendele care au evoluat de-a lungul anilor în Giuleşti… E o afinitate care vine din suflet”, este mesajul de dragoste pe care Mitea îl foloseşte drept intro la povestea sosirii sale în Giuleşti. Pentru că altfel e greu de explicat cum un fotbalist cu atât potenţial şi-a dorit cu orice preţ să joace în liga a 5-a. Fie şi pentru Rapid. „Am intrat în legătură cu domnul Mihai Iosif şi la cererea dumnealui am fost transferat. Am ales să vin la Rapid pentru a ajuta la promovarea succesivă a echipei şi la ducerea ei acolo unde îi este locul, în topul fotbalului românesc!„, este dezvăluirea mijlocaşului central cu un picior stâng năucitor.
A jucat la naţionala U17 şi a fost dorit de Austria Viena
Adrian Mitea, spre deosebire de alţi fotbalişti de vârsta lui nu se remarcă prin altceva în afara terenului de joc. Nu are hobby-uri neobişnuite şi nici nu îşi aminteşte să fi făcut trăznăi atunci când era copil. „Mereu am mers pe premisa că dacă îmi place ceva, aia fac. Depinde de moment şi de starea mea. Nu pot spune că sunt lucruri pe care să le fac mereu”, ne mărturiseşte chiar mijlocaşul. El se poate lăuda în schimb că înainte să îşi facă majoratul juca pentru naţionala U17 a României. Şi mai era căutat şi de cluburi precum Austria Viena sau CFR Cluj. Fireşte, în acele momente era de neclintit de la Dinamo. Nume de care se leagă poate cel mai frumos moment al carierei sale, aşa cum Adi ne-a mărturisit. Însă nu datorită fostului său club, ci datorită Rapidului.
Rapid – CS Dinamo 2-0, cel mai frumos moment
„În viaţa sportivilor, momentele fericite alternează cu cele nereuşite şi se cam neutralizează. Aşa că eu prefer să mă concentrez mereu pe ce am de făcut de la un meci la altul. Dacă este totuşi să menţionez o amintire care îmi va rămâne mult timp în minte este meciul meu de debut la Rapid! Împotriva lui CS Dinamo, pe Giuleşti! A fost o atmosferă de senzaţie!”, îşi încheie Adrian Mitea povestea pe care şi-a scris-o singur până acum. Făcând referire la primul meci din 2017 jucat de Rapid pe Giuleşti. Pe care l-am câştigat cu 2-0 în faţa lui CS Dinamo, datorită golurilor lui Bărbălău şi Boian. Şi la care au fost 3000 de oameni în tribune. Record absolut pentru acest sezon de liga a 5-a. Iar Adrian Mitea a avut ocazia să îşi facă debutul vişiniu în a doua repriză a acelei partide. Ba mai mult, a reuşit chiar să lovească o dată transversala!