Rapid Bucureşti în drumul spre glorie
Primăvara începuse bine, dar vremea e instabilă. Duminică, 12 martie, ora 15:30. Rapid Bucureşti joacă primul meci oficial din 2017. Pe terenul Prefabricate, la graniţa dintre Ferentari şi Berceni. Adversarul? Asalt, o firmă de pază. Pe acelaşi teren, cu câteva săptămâni în urmă băieţii lui Mihai Iosif pierdeau cu Progresul Spartac 1944. Scor greu, 0-7, dar era un amical cu o echipă superioară. Şi-au jurat că nu se va repeta. Îşi amintesc faptul că în prima parte a sezonului nu au pierdut vreun meci. Norii grei de deasupra bazei sportive sunt mai ameninţători ca oricând. Gardurile alb-albastre cu rugină răzleaţă ne amintesc nivelul la care suntem. În tribune puţini oameni. Şi ăia intraţi pe liste, din motive de „securitate”.
Doar un transfer a intrat în primul 11
Nu e nimic, ăia câţiva măcar sunt suporteri care trăiesc cu adevărat meciul. Nu sunt doar rude şi prieteni de-ale jucătorilor, aşa cum se întâmplă, absolut fără excepţie la celelate echipe din liga a 5-a. Meciul începe. Mihai Iosif nu are doi titulari de bază faţă de tur, Octavian Ursescu şi Constantin Berechet. Ambii sunt accidentaţi, aşa că trebuie să improvizeze. Mult! Singurul nume nou venit în iarnă ce e deja cimentat în primul unsprezece, Robert Croitoru. Fostul junior al Sportului Studenţesc substituie locul liber lăsat de Marian Cocu. Care trece fundaş central lângă Costache. Apoi revine în primul unsprezece fundaşul stânga titular în debutul sezonului, Dragoş Manole. Asta pentru că Daniel Geambaşu avansează mijlocaş stânga. De ce? Fiindcă titularul indiscutabil al acestui post, Andrei Dovleac, e avansat atacant. În locul lui Berechet. Privire de ansamblu asupra primului unsprezece:
Dragne – Boian, Costache, Cocu, Manole – Ioniţă, Croitoru, Stancu, Geambaşu – Dovleac, Bărbălău
Au intrat în repriza a doua: Pilă, Badea, Popa
Dovleac, omul providenţial pentru Rapid
Meciul începe tare, puştii lui Mihai Iosif sunt decişi să încheie repede socotelile cu paznicii. Să le închidă definitiv gura şi şicanele. Mingea circulă cu o rapiditate tot mai mare pe iarba sintetică de la marginea capitalei. Rapid joacă mult mai bine decât în amicale. Vine şi golul! Cei câţiva oameni care au venit la meci urlă de fericire. Nu e Ioniţă. Nu e nici Bărbălău. Cei doi golgheteri ai echipei. Marchează Dovleac! Mijlocaşul reprofilat atacant îi răsplăteşte încrederea lui Mihai Iosif. Intrăm cu avantaj la pauză. Avantaj care se dublează imediat, datorită aceluiaşi Andrei Dovleac! Ce meci face! Ne amintim de partida de pe terenul lui VK Soccer, pe care am câştigat-o cu 8-1. Un adversar mult mai tare decât Asalt. Şi tot Dovleac fusese omul meciului. E 2-0 şi totul pare uşor, ne îndreptăm iar spre un scor fluviu.
Să le lăsăm satisfacţia platonică a handicapatului
Norii nu se risipesc, dar speranţele noastre se destramă dintr-un fault şi un fluier. Alex Costache vede al doilea galben, e eliminat, iar din lovitura liberă rezultată, gazdele reduc din handicap. Pentru ele deja e o performanţă extraordinară să dea gol Rapidului. Chiar şi în 10, băieţii lui Mihai Iosif joacă impecabil. În ciuda adversarului şi chiar a arbitrului punem mari probleme. Doar că finalul e de coşmar. Exact cum ne-a obişnuit Rapid de-a lungul istoriei. Încă o lovitură liberă şi un penalty în minutele 88 şi 90 întorc incredibil scorul. FC Asalt scrie istorie la marginea Bucureştiului şi obţine, în mod cert, cea mai importantă victorie pe care o va avea în toată istoria ei. Rapid pierde prima dată în acest sezon. Dar ştiţi ce? Nici măcar nu contează! Rapid va rămâne pe primul loc la finalul sezonului regulat şi diferenţa de puncte oricum n-are importanţă. Aşa că, vorba lui Cornel Dinu, să le lăsăm satisfacţia platonică a handicapatului, şi noi să ne vedem de Rapid.
Rapid are meci pe Giuleşti cu CS Dinamo
Rapid e în drumul spre glorie! Un astfel de drum nu putea fi presărat doar cu victorii şi multe goluri marcate. Ci trebuie şi câteva cumpene de acest gen. Iar meciul pe care l-am relatat aici este unul care atestă că ăsta e Rapidul pe care toţi îl ştim. Chiar dacă a pierdut cu 3-2 în liga a 5-a şi nu în prima. Pe Asalt o să o batem fără probleme în play-off. Atunci va fi miza adevărată şi atunci şicanele vor dispărea garantat. Până una alta, weekend-ul viitor ne revedem pe Giuleşti. Rapid are meci cu CS Dinamo. Iar noi trebuie, dacă iubim Rapidul, să fim acolo în număr cât mai mare. Doar aşa putem fi siguri că Rapid trăieşte!!!
Dă vestea mai departe, pe facebook, pe twitter, peste tot!