POVESTE / Unde joacă Ciprian Vasilache
În 2005-2006, sezonul UEFAntastic a început la Rotterdam. Pentru că la 1-0 pentru Feyenoord, Ciprian Vasilache a transformat o lovitură de la 11 metri. Ciprian nu a jucat prea mult la Rapid. A făcut-o însă suficient cât să rămână întipărit în istoria Grantului. Practic el a pus cărămida de temelie a unui sezon de vis, în care au strălucit Daniel Niculae şi Mugurel Buga. Iar o dată cu ei întreaga echipă din Giuleşti. Între timp, Ciprian Vasilache a ajuns la 33 de ani joacă unde puţini s-ar fi aşteptat. În Anglia! La nivelul ligii a 5-a însă. Pentru o formaţie înfiinţată în… 1874! Uau! Ce echipă veche! Numele? Bishop’s Stortford. Un nume de care în mod cert nu aţi auzit. Sinceri să fim nici noi până acum câteva zile. Când am realizat că Ciprian Vasilache apare legitimat acolo.
Ciprian Vasilache a debutat înainte de Crăciun
După experienţele din ultimii ani în Ucraina, Coreea de Sud şi Republica Moldova, cu o scurtă escală la Petrolul, Vasilache alesese să revină acasă. La echipa din oraşul natal, FC Baia Mare. Numai că aceasta s-a desfiinţat în vara lui 2016, motiv pentru care, la 33 de ani neîmpliniţi, mijlocaşul a rămas iar fără echipă. Pe finalul lui 2016 a venit ocazia să joace în Anglia. La un nivel scăzut ce-i drept, dar Ciprian a acceptat provocarea. Aşa că a debutat înainte de Crăciun. Nu a fost titular, ba chiar a jucat doar câteva minute, 17. Într-un meci pierdut categoric de ai lui cu 4-0 acasă. De atunci nicio urmă de Vasilache pe teren. Şi cum Bishop’s Stortford merge catastrofal, fiind aproape retrogradată, viitorul său pare ca şi inexistent acolo. Sau, cine ştie?
A câştigat Cupa României cu Rapid
Cert este că pentru Ciprian Vasilache este o experienţă de viaţă. Pentru mijlocaşul care încânta cu glezna sa fină tribunele Giuleştiului. Ultima dată în 2006… Acum 11 ani! Ce a mai trecut timpul… Şi ce tânăr era cel care l-a executat cu atât sânge rece pe portarul lui Feyenoord Rotterdam! Singurul trofeu pe care mijlocaşul l-a câştigat cu Rapid a fost Cupa României în acelaşi sezon despre care vorbeam mai sus, 2005-2006. El jucând în trei partide ca titular în acea competiţie. De menţionat mai este că, în ciuda faptului că în competiţiile interne nu a marcat decât un gol pentru Rapid, Ciprian Vasilache a mai punctat de două ori în sezonul UEFAntatisc. Mereu în deplasare. Cu Sant Julia şi cu Vardar Skopje. Amândouă înainte de meciul cu Feyenoord.