Rapid, şanse bune să înceapă pe 10 martie

Asalt - Rapid
Asalt - Rapid se joacă duminică de la 11

Luna martie este una imprevizibilă în general. Nu puţini au fost anii în care viscolele şi căderile masive de zăpadă au fost din abundenţă. Acum, ne priveşte direct, fiindcă în liga a 5-a, campionatul ar trebui să se reia în weekendul 10-12 martie. Cu Rapid în prim plan. Cum terenurile de la asemenea nivel depind foarte mult de starea vremii, noi am stat cu ochii pe ceea ce se va întâmpla în acea perioadă. Conform prognozei meteo, nu ar trebui să existe vreo problemă în calea reluării campionatului. O privire atentă ne arată că atunci vor fi maxime între 8 şi 12ºC.

Rapid ar urma să joace primul meci pe Electromagnetica

Care vor creşte progresiv, cu câte două grade de vineri până duminică. Sigur, nu doar temperatura de la data disputării meciului cu Asalt e importantă. Ci şi ce se va întâmpla în zilele premergătoare. Fiindcă starea gazonului ar fi foarte mult influenţată de precipitaţii în zilele precedente. Din fericire însă, cu două săptămâni înainte de începutul oficial al anului competiţional 2017, nu se anunţă precipitaţii semnificative, care să pericliteze suprafaţa de joc. Cum meciul se va juca pe stadionul Electromagnetica, care are unul dintre cele mai bune gazoane din Bucureşti, lucrurile sunt cu atât mai îmbucurătoare pentru Rapid!

CITEȘTE ȘI  Trei meciuri, două etape. De atât mai are nevoie FC Rapid 1923 pentru a PROMOVA

1 COMENTARIU

  1. Salutare……si cind incepem o sa jucam……vrem si PRESEDINTE…OM CARE RASPUNDE DE COMPETITIII….ANTRENOR CINEVA CARE POATE SPUNE CEVA …..IOSIF MIHAI SA NE OFERE INFORMATII DESPRE CE NE ASTEAPTAAA UNDE SUNTEM SI CE VA FI…..RAPID NU MOARE FORZZZAAA

LĂSAȚI UN MESAJ