Astra rapidistă, ultimul bastion

Ce găsești în articol

  • Astra are atestare rapidistă
  • De ce? Citeşte mai departe!

Nu vom folosi şablonul conform căruia Astra poate aduce puncte României. Cu toate că această echipă predominant rapidistă poate, dacă mai câştigă două meciuri şi mai face două egaluri ,să ne asigure că peste doi ani vom avea tot două echipe în preliminariile Ligii Campionilor. E greu, dar nu imposibil. Dacă ne uităm ce a făcut Astra la meciurile din deplasare. Joi, 23 februarie, ora 22:00, echipa lui Marius Şumudică are cel mai important examen din istoria clubului. Şi unul dintre cele mai importante examene din istoria fotbalului românesc. În condiţiile în care se află acest sport în România la ora actuală, optimile de finală ale Ligii Europa par ceva supranatural. Şi chiar ar fi!

Astra are atestare rapidistă

O performanţă pe care o poate obţine tocmai Astra, o echipă rapidistă. Nu o putem considera Rapid. Nici vorbă. Dar când ea este antrenată de Marius Şumudică. Atunci când preşedinte e Dani Coman, iar în teren sunt Săpunaru, Niculae şi Ioniţă II, parcă spiritul Rapidului este mai prezent ca niciodată. Ar fi frumos să ne unim energiile pozitive. Să închidem ochii şi să ne amintim cum ne bucuram la golurile lui Nico şi Buga din poarta lui Hamburg, acum exact 11 ani, în aceeaşi fază a competiţiei. Atunci ne bucuram pentru Rapid… Acum nu prea mai avem cum să avem astfel de bucurii în viitorul apropiat. Dar simplul fapt că o echipă rapidistă a spart monopolul infecţios care a dus la sapă de lemn fotbalul românesc spune multe.

De ce? Citeşte mai departe!

La Genk se poate scrie istorie şi ar fi frumos să trăim împreună astfel de clipe deosebite. Normal, din faţa televizoarelor. Pentru că, din păcate, calificarea nu se joacă în România. Nu e nimic, poate că o potenţială calificare în sferturi se va juca la Giurgiu. Sau, de ce nu?, pe Arena Naţională! Iar Astra are toate ingredientele necesare să ajungă sus. Tot mai sus! Şi să se lupte pentru calificări cu un colos precum Manchester United. Mai departe nu mergem cu gândul. Nu deocamdată. Marius Şumudică poate să rezerve multe surprize oricărui adversar. Până una alta însă, nu uitaţi! Joi, 23 februarie, de la 22:00, Astra are meci european!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!