Vi-l mai amintiti pe Massimo Maccarone?

Ce găsești în articol

  • Maccarone, cifre impresionante la Empoli
  • VIDEO de la meciul vieţii

Nu e vorba că suntem hateri, dar în 2006, cele două goluri ale lui Maccarone au făcut dreptate. Hai, că ştiţi prea bine despre care vorbim. Şi mai ales la ce dreptate ne referim! Că Rapid a fost mult mai bună decât steaua în acel sfert UEFAntastic. Şi nu era corect ca ei să se califice până în finală. În fine, a trecut totul. Majoritatea fotbaliştilor din acea perioadă s-au lăsat. Există însă şi unii în activitate. Nu doar de la Rapid sau steaua. Ci şi de la Middlesbrough. Iar Massimo Maccarone este unul dintre ei. Atacantul italian nu joacă oriunde, ci în Serie A!

Maccarone, cifre impresionante la Empoli

Cu toate că merge pe 38 de ani! În ultima etapă chiar a marcat un gol extrem de important pentru echipa lui, Empoli, în 1-0 cu Palermo. Reuşită care o menţine pe aceasta deasupra liniei retrogradării. Este al şaselea sezon consecutiv în care Maccarone joacă pentru Empoli. Trei în Serie B şi trei în Serie A. Înainte, pe lângă perioada Middlesbrough, Massimo a mai jucat la Sampdoria, Palermo, Siena şi Parma. Iar fotbalul mare l-a început tot la Empoli, în Serie B, în 2000. În total, în opt ani pentru această echipă a jucat 258 de meciuri şi a marcat de 95 de goluri în Serie A şi B.

VIDEO de la meciul vieţii

Noi însă ne amintim cu drag de alte goluri date de Maccarone. Motiv pentru care vă invităm să revedeţi video-ul de mai jos. Cu meciul Middlesbrough – steaua 4-2, din semifinalele Cupei UEFA, ediţia 2005-2006:

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!