Rapid şi-a dat restart în 2016. În circumstanţe nedorite, dar care pot purifica tot ce înseamnă rău din Giuleşti. Sigur, până vom mai atinge performanţe precum cele din trecut va mai trece timp. Asta însă nu este cel mai important. Acum este rândul spiritului rapidist să strălucească mai puternic decât orice cupă adusă în vitrina de 93 de ani a clubului de lângă Podul Grant. Mereu, Rapid a fost o flacără a spiritualităţii. Trofeele nu au fost pe primul plan, însă ele au reprezentat, de multe ori, combustibilul necesar unei arderi puternice. Fie că vorbim despre titluri, cupe sau chiar promovări. Acum nu ne putem alimenta decât cu promovări. Gloria a luat forma grimaselor pe care câţiva puşti de până în 20 de ani le au în efortul lor de a demonstra că merită să joace la Rapid.
Jumătate de secol…
Şi a zâmbetului lor plin de satisfacţie ce apare după ce mai dau un gol. Şi încă unul. Care aduce încă o victorie pe Giuleşti. Stadionul visurilor lor şi al visurilor noastre. Toţi suporterii Rapidului, ce ne dorim să vedem din nou cum echipe precum Feyenoord, Hamburg, Hertha, Napoli, Legia, Frankfurt, Juventus sau PAOK merg acasă cu capul plecat de pe Giuleşti sau de pe oricare alt stadion ce a avut-o pe Rapid drept gazdă. Totul se întâmplă în 2016. Nu am ales întâmplător să scriem acest text. Nu este o înşiruire de emoţii fără noimă. Nu, este o predică de început de an 2017. La mijlocul sezonului 2016-2017. Adică la fix, fix jumătate de secol de la stagiunea în care Rapid devenea, oficial, prima dată campioană a României. Marea echipă din 1966-1967 nu va fi uitată niciodată.
Acest Rapid nu va fi uitat! De ce? Citeşte mai departe…
Nu există rapidist care să aibă scuze pentru a nu putea pronunţa pe nerăsuflate numele oamenilor care ne-au făcut părinţii şi / sau bunicii să plângă acum 50 de ani. Este o chestiune de respect! Iar cum acea echipă a intrat în nemurire la nivel spiritual, cu toate că unii grei de atunci ne-au părăsit fizic mult prea devreme, la fel se va întâmpla şi cu cea care trage acum să repună Rapidul pe şine. Dovleac, Stancu, Berechet, Ioniţă, Bărbălău, Costache, Ursescu, Boian, Dragne, Geambaşu, Cocu, Dachin, Pilă, Ţonea, Dinu, Haidar, Nemuc, Petre, Dumitru, Manole, Toma, Magdalinis sau Oprea nu spuneau nimic cuiva înainte de începutul sezonului. Acum ei îşi creionează un nume de care şi-ar putea aminti şi stră-stră-stră-nepoţii noştri. Nu pentru că au luat vreun trofeu, ci fiindcă s-au servit pe tavă celei mai negre perioade din istoria Rapidului.
Generaţia născută în sezonul celui de-al doilea titlu
Pentru că aşa e, pe bune! Şi cum nu credem în coincidenţe, şi cum această echipă a luat-o din noroiul ligii a 5-a la fix jumătate de veac de la cucerirea titlului din 1967, putem să ne gândim că ei sunt aleşii îngerilor vişinii care ne veghează. Dan Coe, Nae Georgescu, Constantin Dinu, Iliuţă Greavu sau Teo Codreanu nu stau degeaba acolo Sus… Nivelul la care au dus ei Rapidul a reprezentat o moştenire grea pentru toate generaţiile succesoare. Dar cele mai multe au continuat lupta cu fruntea sus. Ioniţă & co au tot viitorul în faţă. Iar prima filă de istorie din povestea lor rapidistă poate fi scrisă tocmai în acest an jubiliar. Din nou, nu credem în coincidenţe! Şi pentru că vorbim despre numerologie să mai adăugăm un aspect minunat. Acela al grupei de vârstă. Scheletul Rapidului de acum este compus din jucători născuţi în anii 1998-1999.
Devotamentul dus la extrem
Hai, că sigur vă gândiţi la acelaşi lucru când vedeţi înşiruirea celor doi ani! În sezonul 1998-1999, Rapid lua al doilea titlu din istorie. Oficial vorbind. Fix în acea perioadă veneau pe lume Cocu, Stancu, Dovleac, Ioniţă sau Bărbălău. Toţi rapidiştii vom rămâne cu acei doi ani întipăriţi în memorie. Iar puştii lui Mihai Iosif şi Silvian Dobre cu unul dintre ei scris chiar pe buletin. Responsabilitatea lor e uriaşă. Iar până acum, fiecare dintre ei, a transpus această moştenire sentimentală prin rezultate pe teren. Dar mai ales prin devotament. Un devotament dus la extrem, până în vestiare fără apă curentă sau încălzire. Unde temperatura aerului era mai scăzută decât cea de afară. Şi până pe suprafeţe de joc omologate ca prin minune, având în vedere calitatea total improprie desfăşurării unui meci de fotbal. Chiar şi la liga a 5-a! Da, ei sunt aleşii! Nu credem în coincidenţe pentru că Rapid şi-a dat restart la 50 de ani după sezonul 1966-1967, cu jucători născuţi în timpul sezonului 1998-1999!





