Marius Şumudică rămâne la Astra

Ce găsești în articol

  • Şumudică trebuie să bată şi fcsb!

Marius Şumudică şi-a anunţat plecarea la Gaziantepspor după ce s-a calificat cu Astra în şaisprezecimile Ligii Europa. Situaţia rămăsese incertă, dar cu 24 de ore înaintea meciului cu fcsb, Şumi s-a dus să parafeze actele cu turcii. A apucat să îşi ia la revedere de la jucători. Totul părea bătut în cuie. Doar că într-o oră şi jumătate situaţia s-a schimbat cu 180 de grade, iar Şumudică s-a întors în România. „Le-am spus că nu mă duc acolo nici dacă îmi dau un milion de euro pe lună!”, sună şocant vorbele antrenorului rapidist. Motivul este însă unul cât se poate de serios. La Istanbul, lângă stadionul lui Beşiktaş, o bombă a ucis zeci de oameni şi a rănit câteva sute.

Şumudică trebuie să bată şi fcsb!

Nu poţi antrena în aceste condiţii, iar Şumi a înţeles asta. Preferă să se chinuie la Astra decât să sufere din cauza terorismului. Motiv pentru care, pe 11 decembrie seara va sta pe banca Astrei în faţa fcsb. O victorie în acest meci ar creşte considerabil şansele de play-off pentru echipa lui. Mai mult, fcsb ar rămâne în spatele altor echipe. Şi, sperăm, cu puţin noroc, poate va rata de tot play-off-ul. E cam greu, dar nu se ştie niciodată. Aşadar, diseară îi susţinem iar pe Marius Şumudică, Dani Coman, Cristi Săpunaru, Daniel Niculae, Alex Ioniţă II, Filipe Teixeira şi Cristi Oros! Victoria trebuie să fie a lor!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!