Daniel Niculae decisiv pentru Astra

Ce găsești în articol

  • Daniel Niculae nu mai marcase în Cupă din 2006!

La 34 de ani, Daniel Niculae are un sezon excelent! Nico a marcat primul gol pentru Astra după două luni. Dar asta pentru că fostul rapidist a fost mai mult accidentat şi a jucat foarte puţin în ultimul timp. Începând de la meciul cu fcsb pare că şi-a intrat în mână. Iar la Oradea, cu Luceafărul, a marcat un gol şi a provocat un autogol. Pentru victoria cu 3-1 a Astrei în Cupa României. De menţionat e că Nico a intrat pe teren în minutul 22, după ce Filipe Teixeira a acuzat o accidentare.

Daniel Niculae nu mai marcase în Cupă din 2006!

Mulţumită acestei prestaţii, Daniel Niculae a calificat-o pe Astra Giurgiu în sferturile Cupei României. Ce este mai interesant însă, acesta este primul gol marcat de Niculae în Cupa României după o pauză de zece ani şi şapte luni! Concret, precedenta reuşită datează de pe 17 mai 2006 şi a venit în finala pe care Rapid a câştigat-o, scor 1-0, cu FC Naţional. Atacantul rapidist a punctat atunci în prelungiri. În acest sezon, Daniel Niculae a marcat cinci goluri pentru Astra. Celelalte au fost reuşite în campionat.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!