Relu Stoian, senzatia ligii a 2-a, e rapidist

Ce găsești în articol

  • Relu Stoian este rapidist declarat

Rapid ar fi trebuit să joace în Liga 1 în acest sezon. Însă managementul defectuos al familiei Moraru a dus la faliment. La începutul pregătirii de vară, Dan Alexa a adunat un lot competitiv. Cu mulți jucători experimentați, dar și cu tineri, pe atunci necunoscuți. Însă care acum se impun la echipele lor. Unul dintre cei veniți în probe a fost Relu Stoian. Un portar de 20 de ani, care a impresionat prin statură, acesta având o înălțime de 1.88 m, conform RAPID TV. După ce s-a ales praful la Rapid, Stoian și-a găsit repede echipă, ajungând în Colentina. La Juventus, unde s-a impus imediat și a devenit cel mai bun portar al ligii secunde. Cu doar 3 goluri primite în 13 meciuri. 

Relu Stoian este rapidist declarat

Nu doar că a fost aproape să joace pentru Rapid, dar Relu Stoian este şi rapidist declarat! „În vară voiam să plec la Rapid, eu fiind rapidist am preferat să merg acolo. Dar, din păcate a fost problema financiară şi a trebuit să-mi caut altă echipă. Am fost la Dinamo, cei de acolo mi-au spus că mă doresc, dar că nu voi avea nicio şansă. Cel puţin în primul an nu aveam nicio şansă să joc şi am preferat să vin în Liga 2”, a declarat Relu Stoian pentru liga2.prosport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!