Robert Lewandowski este unul dintre cei mai mari atacanţi ai fotbalului modern. Fără îndoială. Dar caracterul său lasă impresia că banii sunt tot ce contează în acest sport. Pe la începutul reprizei a doua, când România ataca destul de intens, cei care s-au uitat la TV sau care au stat în oricare altă zonă a stadionului decât peluza sud, ar fi zis că Lewandowski a fost aproape de moarte. O petardă a explodat lângă el, iar atacantul a căzut acuzând probleme grave. La cap, de vedere, nici nu ştim. Cert e că noi aveam corner şi scopul a fost atins: jocul perfect fragmentat. De ce spunem asta? Ei bine, pentru că am văzut exact faza!
Simulare urâtă a lui Lewandowski
Petarda a aterizat în careul polonez, unde erau trei jucători. Doi dintre ei au plecat, iar Lewandowsi a făcut semn să nu se bată cornerul că stă petarda să explodeze. Deci o văzuse de cel puţin 5 secunde. Nu avea cum să îl surprindă. Cu atât mai puţin să îi facă rău. Să fim serioşi! Fiecare din noi s-a jucat cu petarde când era copil mai ales. Şi ştim că nu sunt grenade să ne scoată ochii. Lewandowski probabil îşi dorea o victorie la masa verde. Un fel de Alexandru Deaconu la altă scară… Fiindcă, miraculos, problemele de vedere şi de cap i-au trecut subit după ce a depăşit linia de la centru, spre careul nostru. Sigur, ceea ce s-a întâmplat e regretabil. Pentru că petardele NU AU VOIE pe teren!
Performanţă pentru „vindecătorul” Grigore
Lewandowski a mai şi dat apoi două goluri pentru a reuşi ce nu s-a putut mai devreme. Să ne bată cu 3-0… Un scor până la urmă conform cu realitatea. Pentru că atunci când joci împotriva unui căpitan „doctor” Grigore nu ai cum să nu îţi revii miraculos din şocul „exploziei” şi să dai gol după gol. Totuşi, pentru Dragoş Grigore este un progres uriaş faţă de ultimul meci dinaintea celui cu Polonia. Apărarea în centrul căreia a jucat, la celebra lui echipă din Qatar, a luat atunci şase goluri acasă. Acum numărul lor s-a înjumătăţit. Totuşi, Al Saliyia marcase patru goluri. România niciunul. Dar, desigur, e vina atacului! Nu al căpitanului. Sau poate al lui Săpunaru, că nu are loc într-o linie defensivă stelară a României…
Fabianski, cel mai fair-play polonez!
Pe Lewandowski totuşi îl iertăm, că s-a pozat la final cu liderul nostru de galerie, Patrik. 🙂 Dar ţinem să îl scoatem puţin în evidenţă pe portarul lor, Lukasz Fabianski. Cel care a înlăturat, fără tam-tam, obiectele aruncate pe teren din tribune. Brichete, dopuri sau ce se mai aruncă pe orice stadion… Iar la final s-a dus să apalude suporterii români. Şi el era în preajma petardei când a explodat, dar n-a fost la un pas de „moarte”. În schimb a ştiut să arate respect. Chiar dacă mai repede vezi în Germania, unde joacă Lewandowski, petarde aruncate în teren, decât în Anglia, unde e legitimat Fabianski. Totul însă ţine de caracter. Valoarea e una, caracterul altceva…






