Echipa 1923.ro a purtat o discuţie extrem de interesantă cu Robert Ilyeş. Care a generat un interviu savuros. Pe care vi-l vom prezenta în două bucăţi, pentru a-l putea digera aşa cum se cuvine. Robert a jucat la Rapid doar patru ani, de la începutul lui 2002, până la finalul lui 2005. Dar a avut puterea să îşi pună decisiv amprenta asupra istoriei clubului de lângă Podul Grant. În primul rând prin stitlul de joc, dar şi pentru faptul că a câştigat trei trofee cu Rapid. Plus că a pus umărul la parcursul extraordinar din sezonul UEFAntastic. Cum povestea lui Robert Ilyeş la Rapid va fi prezentată amănunţit în a doua parte a materialului, acum ne concentrăm pe altceva.
Înainte de fotbal, Ilyeş a fost la hochei pe gheaţă
Robert este antrenor jucător la Miercurea Ciuc, echipa din oraşul natal pe care, aproape sigur, o va duce în premieră în liga a doua. Asta la aproape 43 de ani. Dintre care 33 pe terenul de fotbal şi unul pe terenul de… hochei pe gheaţă! Pentru că acesta este primul sport pe care Ilyeş l-a practicat. Mai bine însă îl lăsăm chiar pe protagonist să vă povestească traseul său sportiv. Care, după aparenţe, pare încă departe de a se fi încheiat.
Cum ţi-a venit ideea să te apuci de fotbal?
La 10 ani. Atât aveam când m-am dus. Eu la 9 ani m-am apucat de hochei pe gheaţă, dar eram prea firav şi mi-am dat seama că nu am şanse. Aşa că am schimbat sportul. Am jucat la mine în zonă la început. Inclusiv la Rapid Miercurea Ciuc. Ca să vezi destinul ăsta, cum se numea echipa… Apoi, pe la 19-20 de ani am plecat la Foresta Suceava.
Ai stat ceva acolo. Cum a fost perioada din Bucovina?
Una bună a carierei mele. Pentru că am debutat şi în liga a doua la Foresta, dar şi în Liga 1. A fost clubul care mi-a dat avântul în carieră.
A urmat Astra, abia apoi Rapid. În copilărie cu cine simpatizai?
O să te surprindă, la prima vedere. Cu Sportul Studenţesc ţineam. În anii ’80, când eram un copil care abia deprinda tainele fotbalului la echipa naţională jucau mulţi fotbalişti ai echipei din Regie. Mircea Sandu, Iorgulescu… Sportul era o echipă foarte bună, care m-a captivat toată copilăria.
Ai 42 de ani. Cât mai planifici să joci?
Eu de vreo zece ani tot zic că mă retrag, dar nu mă lasă alţii (râde cu poftă). Cred că acest an va fi ultimul, e suficient până la 43 de ani. Eu aşa cred. Deşi acum joc în fiecare meci. Mă antrenez zilnic, cot la cot cu restul colegilor. Fizic mă simt bine.
Prima dată adversar cu Mugurel Buga
Nu te gândeşti, dacă Miercurea Ciuc promovează în „B” să mai joci pentru ei şi acolo?
Avem toate condiţiile asigurate pentru a promova. Ar fi pentru prima dată în istorie când o echipă din Miercurea Ciuc ar juca în liga a doua. Ar fi o mare bucurie şi o uriaşă mândrie pentru mine să fiu unul dintre oamenii care pun umărul la această performanţă. Pentru că eu când am venit, în 2012, la echipă, eram în judeţeană. Nu ne gândeam aşa departe. Dar iată că se poate întâmpla orice. Şi pentru a răspunde la întrebare, îţi spun la ce m-am gândit eu exact. Mi-ar plăcea să joc, poate, în primul meci în liga a 2-a. Să fie momentul în care mă retrag oficial. Să vedem ce mai apare.
Poate totuşi eşti motivat să joci şi pentru că eşti acasă…
Probabil. Mă ajută acest lucru oricum. Am fost destul plecat departe de casă în cariera de fotbalist… Măcar acum să stau cu ai mei. Ce-i drept încă îmi place să fiu pe teren.
În ultima etapă ai avut meci în deplasare cu AFC Hărman, echipa lui Mugurel Buga. Cum a fost?
Ceva total special! Ne ştim de atâţia ani, am fost atât timp colegi. Este pentru prima dată când am jucat unul împotriva celuilalt. Chiar ne uitam la noi şi vorbeam. Am ajuns la apusul carierei. Eu am peste 40 de ani, el aproape 40. Ne aminteam de vremurile de glorie şi, în acelaşi timp ne uitam în jurul nostru. Şi vedeam cum suntem în mijlocul unor puşti de 18-19 ani. Că avem şi dintr-aceştia în echipe. Oricum, nu mă gândeam că vom fi adversari vreodată. Iată însă că destinul aşa a vrut.
Te antrenezi mult. Când am vrut să vorbim ai spus că nu poţi între 10 şi 14, că ai tenis cu piciorul. Atât de mult joci?
Nu, nu. A fost ceva diferit. A fost un turneu pe care l-am organizat în cinstea unui fost prieten, de care am fost foarte apropiat… Endre Kosa, fostul internaţional la hochei pe gheaţă. A murit anul trecut, la doar 45 de ani, şi încercăm să îi ţinem memoria vie. Am fost foarte buni prieteni. Iar cel mai mare hobby al lui era tenisul de picior. Aşa că în timpul liber ne strângeam la Miercurea Ciuc şi mereu jucam. Acum, am organizat acest turneu în memoria lui…
Aşa cum v-am promis, în zilele următoare urmează partea a doua a interviului cu Robert Ilyeş. Una mult mai amplă şi strict legată de Rapid. Clubul la care a apucat să scrie istorie. Pe lângă asta, fiţi siguri că vor fi şi câteva poveşti savuroase cu galeria pe care vă va face plăcere să le citiţi. Şi nu numai!
