V-am făcut un intro în prima parte. Robert Ilyeş este unul dintre cei mai importanţi mijlocaşi pe care Rapid i-a avut în ultimii 15 ani. Venit la începutul lui 2002 de la Astra, când avea deja 27 de ani, ciucanul a plecat în Azerbadjan la finalul lui 2005. După meciul cu VfB Stuttgart din grupele Cupei UEFA. Partidă pe care deşi am pierdut-o cu 2-1, ne-a asigurat calificarea în a doua parte a sezonului european. De pe primul loc într-o grupă care le-a mai avut pe Rennes, PAOK şi Şahtar. Chiar dacă a jucat mult timp şi pentru FC Braşov, faptul că la Rapid a câştigat toate trofeele posibile, l-au făcut pe Robert Ilyeş să păstreze pe primul loc în inima sa acest club. Mai jos urmează un interviu exclusiv despre povestea sa la Rapid pe care 1923.ro vi-l oferă cu multă plăcere!
Robert, cum ai ajuns la Rapid?
Ohooo! Nu voi uita vreodată acea zi. Era începutul lui 2002, eu jucam la Astra, iar la Rapid antrenor era domnul Viorel Hizo. El m-a dorit! M-a căutat, mi-a propus să vin la Rapid şi asta a fost. Iar eu când am auzit că am ocazia să joc în Giuleşti nu am stat deloc pe gânduri. Ţin minte ca şi cum ar fi fost ieri! Am zis doar atât: „Vin şi pe jos până la Bucureşti, dacă asta trebuie să fac pentru a juca la Rapid!” Da, da, astea au fost cuvintele mele atunci. Nu le uit, n-am cum. A fost o zi memorabilă pentru viaţa mea.
În primul an ai luat Cupa. A urmat titlul, apoi Supercupa… Care e cel mai drag trofeu la Rapid?
Toate sunt extrem de preţioase. Dar eu sunt un tip realist şi pun titlul pe primul loc. Ar fi absurd să nu fie aşa. Mai ales că Rapid mai câştigase în istoria ei doar două titluri oficiale, până să vin eu în Giuleşti. Iar cu mine în teren l-a luat pe-al treilea recunoscut. Cum să uit aşa ceva? Este un succes cu care mă voi lăuda toată viaţa. Pentru că a câştiga campionatul cu Rapid este, într-adevăr, ceva special.
„Erau jucători la Rapid care plângeau din cauza presiunii”
Ai reuşit să te impui drept unul dintre cei mai constanţi jucători la Rapid pe toată perioada petrecută în Giuleşti. Care au fost secretele tale?
Când am ajuns la Rapid nu am avut în cap decât să demonstrez că merit să fiu acolo. Să joci la un asemenea club este o şansă pe care nu oricine o primeşte. Iar eu am vrut să demonstrez că merit ce am primit. Am fost extrem de determinat şi decis să confirm. Mi-a plăcut presiunea, m-a motivat întotdeauna. Şi nu era uşor să joci la Rapid! Mai ales în acea perioadă, cu atâţia jucători de valoare în jur. Crede-mă că erau unii care clacau. Plângeau ca nişte copii când nu jucau sau când nu le ieşea un antrenament. Presiunea nu este pentru oricine…
Dacă ar fi să numeşti cel mai reuşit meci al tău la Rapid, care ar fi acela?
Doamne, cu Feyenoord! Cel de pe Giuleşti. Cu stadionul arhiplin şi cu nişte adversari colosali în faţa noastră… Precum Kuyt sau Kalou. Am obţinut o mare victorie şi o calificare extrem de importantă pentru noi. A fost ceva de nedescris. Atmosfera dinainte, de după… Din timpul meciului… Tot!
„Erau rezerve cu salariul de cinci ori mai mare…”
Tu totuşi ai plecat după ce s-au terminat şi meciurile din grupe, deşi ne calificasem. De ce ai luat decizia?
Nu am fost vreodată cu nasul pe sus, însă dintre titulari aveam cred că cel mai mic salariu. Erau jucători pe banca de rezerve care aveau leafa şi de cinci ori mai mare decât a mea. Nu mi s-a părut corect. Aşa că am cerut şi eu o mărire, ceva de bun simţ, cum mi se părea normal. Îmi expira contractul în vară şi am zis că se rezolvă. Mi s-a propus însă o sumă modică, ridicol de mică şi am decis să plec… Nu voiam cât mi-au dat azerii, nici pe departe, dar voiam ceva de bun simţ. Raportat la munca pe care o prestasem pentru Rapid. Cum nu s-a putut, am decis că e mai bine să plec.
„Meciul cu Anderlecht, cea mai tristă seară din cariera mea…”
Nu au existat regrete, mai ales că nu ai prins acel sfert de finală din 2006?
Da… Au fost, e normal. Chiar la scurt timp după aceea am vorbit cu Răzvan Lucescu… Mi-a spus că dacă eram eu în echipă, poate nu ne mai elimina steaua… Asta a fost însă, nu mai aveam ce face. Decizia fusese luată, iar cărţile făcute.
În Azerbadjan nu ai stat totuşi foarte mult. Când ai terminat acolo contractul nu a existat posibilitatea să revii la Rapid?
Atunci nu, dar după vreo două sezoane jucate la FC Braşov am fost contactat de cei din conducere. Cred că prin 2009. M-au sunat, m-au întrebat dacă aş vrea să joc iar la Rapid. A rămas că mă sună, că mai discutăm, dar telefonul n-a mai sunat. Şi totul a rămas în fază de tatonare. Asta a fost tot… Acum când mă gândesc, îmi e dor de momentele tensionate ale Rapidului! Aş vrea să mai trăiesc momentele alea!
Am vorbit despre cel mai bun meci al tău. Cea mai tristă amintire la Rapid care este?
Meciul cu Anderlecht! Cea mai neagră seară din cariera mea, fără discuţie! Până la pauză am făcut un meci perfect la Bruxelles. Am marcat golul de 1-0 şi i-am pasat pentru 2-0 lui Florin Bratu. Totul s-a întâmplat în câteva minute, a fost ceva fulgerător. Dar jucam minunat toţi! Căderea care a părut inexplicabilă a fost cauzată, din ce am simţit eu, de intrarea lui Wilhelmsson. L-au băgat la pauză pe suedez şi, chiar dacă n-a dat gol, le-a schimbat jocul cu 180 de grade. Este o seară pe care încerc să o uit…
„Ne aşteptau suporterii cu bâte de baseball”
Aţi avut probleme după acel meci? Cu suporterii sau…?
Nu, atunci nu… Era durerea prea mare… Toţi am fost distruşi… Dar îmi aduc aminte alte două întâmplări păţite la Rapid pe care nu le voi uita în veci! În 2003, în ajunul Paştelui, am jucat cu steaua în Giuleşti. A dat Claudiu Răducanu două goluri, ne-au bătut cu 2-1… Dar nah, noi încă eram atunci pe primul loc, jucam bine… Meciul s-a jucat în prima parte a zilei. Am fost la ProRapid pe urmă, iar eu m-am grăbit să ajung la familie, aşa că am plecat primul. Numai că atunci când am ieşit pe poartă, aşteptau suporterii cu bâte de baseball. Şi erau d-ăia mari, chelioşi, nu se jucau. A venit unul la mine, a băgat capul pe geam şi a zis: „Ilyeş! Unde pleci? Treci înapoi! Avem şedinţă!” M-am speriat teribil atunci, îţi dai seama… Oamenii erau foarte supăraţi că am luat bătaie de la steaua. Fireşte, nu ne-au făcut nimic, decât certat verbal, dar este o întâmplare pe care n-am cum să o uit!
Şi al doilea moment?
Un an şi jumătate mai târziu. Ne-a eliminat Dacia Unirea Brăila din Cupa României. În toamna lui 2004, echipă de liga a doua. După ce ne-am întors în Bucureşti, am avut şedinţă în Giuleşti. Suporterii ne-au luat şi ne-au pus pe cei 11 titulari să stăm pe banca de rezerve. Apoi ne-a luat pe fiecare în parte. Cu ceartă, cu reproşuri… Eram şi noi foarte dezamăgiţi de aşa ruşine, îţi dai seama. Şi Răzvan Lucescu era acolo. Nu spunea nimic. Doar ei vorbeau. Ei bine, a venit momentul în care au ajuns şi la mine. Mă făcusem mic, aveam un sentiment de ruşine amestecat cu teamă. Ce a urmat însă a fost incredibil. Unul dintre ei mi-a zis aşa: „Ilyeş! Să-mi bag pula dacă ţie îţi putem reproşa ceva! Chiar şi când joci prost eşti util echipei!” Au fost momente unice, pe care le păstrez în suflet…
„Mă uit la goluri şi îmi dau lacrimile uneori…”
Te mai leagă ceva de Rapid?
Of, da… Când mai am timp liber mereu îmi pun filmuleţe cu golurile pe care le-am marcat la Rapid… Îmi dau lacrimile uneori, când îmi dau seama la ce club am jucat, cu ce suporteri… (oftează) De ceea ce se întâmplă la Rapid acum nu prea ştiu mare lucru… Uite, de exemplu mă mai salut, când am ocazia, cu nea Gică Păun de la AFC. Nu ţinem legătura, dar când mă întâlnesc cu el vorbesc cu mare drag.
Robert Ilyeş, cifre excelente la Rapid
Interviul s-a terminat, dar despre Robert Ilyeş am fi scris la nesfârşit! Pentru că este unul dintre oamenii definitorii pentru istoria Rapidului. Care se confundă cu una dintre cele mai mari echipe din istoria Giuleştiului, cea dintre 2002 şi 2007. Nu are faima lui Pancu, Niculae sau Săpunaru. Nu a fost un mijlocaş de anvergura lui Dănuţ Lupu sau Ioan Ovidiu Sabău. Dar Robert Ilyeş a avut o constanţă la Rapid pe care puţini jucători din istoria modernă au arătat-o. Robert Ilyeş a jucat la Rapid 133 de meciuri oficiale şi a dat 33 de goluri în toate competiţiile. Adică o medie de 33,25 meciuri şi 8,25 goluri pe sezon. Într-un timp în care în Liga 1 se jucau doar 30 de meciuri pe sezon. Iar cu aceste cifre cred că am spus cam totul despre mijlocaşul ciucan. Pentru că mai sus am amintit şi faptul că a luat patru trofee în Giuleşti: un titlu, două Cupe şi o Supercupă.
