După cum v-am promis, vă vom ţine la curent toată săptămâna cu tot ceea ce ţine de meciul VK Soccer – Rapid. Derby-ul ligii a 5-a. V-am informat deja că partida va avea loc sâmbătă, 29 octombrie, ora 14:00, pe stadionul Politehnica din complexul studenţesc Leu. Este o locaţie extrem de populară şi extrem de cunoscută a Bucureştiului. Totuşi, echipa 1923.ro a decis să vă ofere toate informaţiile disponibile. Pentru că ea poate să nu spună mare lucru, mai ales pentru cei care nu au multă treabă prin acea zonă. Iar noi vrem să fie cât mai mulţi rapidişti la meci!
De la Politehnica sau de pe Bulevardul Geniului
Mai jos aveţi o captură foto a hărţii stadionului. Acesta este încercuit cu un chenar roşu şi indicat de o săgeată neagră, în partea de dreapta jos. Pentru cei care au autovehicul, probabil că locaţia este mai accesibilă. Menţionăm însă şi pentru ei că intrarea se face dinspre Bulevardul Geniului. Pentru cei care aleg mijloacele de transport în comun, cea mai simplă şi la îndemână metodă de a ajunge la locaţie este metroul. Acesta poate fi luat până la staţia Politehnica (magistrala 3). O dată ieşiţi la suprafaţă, localizaţi căminul Leu A, o clădire imensă, cu 10 etaje, şi traversaţi pe partea cu ea.
La teren se ajunge, cel mai uşor, prin CAMPUS!
Apoi o luaţi prin campus şi după cam 5-6 minute de mers pe jos ajungeţi la destinaţie! O să vedeţi un teren cochet, cu un gazon extrem de bun. Acolo o să joace Rapiduleţul nostru cu VK Soccer. Echipa care se află pe primul loc în seria a doua a L5. Există şi posibilitatea să ajungeţi la faţa locului cu RATB, în funcţie de zona dinspre care veniţi. Motiv pentru care vă vom înşira toate liniile de autobuz, troleu sau tramvai ce ajung în zonă. Prin urmare:
- trolee: 61, 62 (coborâţi la staţia FACULTATEA DE ELECTRONICĂ), 69, 90, 91, 93, 96 (coborâţi la staţia BULEVARDUL IULIU MANIU)
- autobuze: 136, 236, 336 (coborâţi la staţia FACULTATEA DE ELECTRONICĂ), 105, 139 (coborâţi la staţia BULEVARDUL IULIU MANIU)
- tramvaie: 1, 11, 35 (coborâţi la staţia BULEVARDUL IULIU MANIU)

Toate condiţiile să fii la Rapid la meci!
Să conchidem, observăm că este o locaţie extrem de uşor accesibilă. Aveţi la dispoziţie un metrou, şapte linii de troleibuz, cinci linii de autobuz şi trei linii de tramvai. Aşadar, 16 mijloace de transport diferite care acoperă cam tot Bucureştiul. Meciul este sâmbătă, la ora 14:00, aşa că nu există scuze! Trebuie să fim cât mai mulţi alături de băieţi!






Ar fi misto daca se face o deplasare cu toata galeria de la Giulesti pana la stadionul lui VK. Cum ar fi: 8000 de suporteri sa faca deplasarea!
e simplu de ajuns