Rapid la jumătate de secol diferentă…

1923.ro a început o campanie prin care redă cele mai importante momente ale Rapidului din sezonul 1966-1967. Adică de acum fix 50 de ani, când echipa noastră a câştigat primul titlu oficial din istorie. Cu Puiu Ionescu, Ilie Greavu, Sandu Neagu, Teo Codreanu, Bebe Năsturescu, Nichi Dumitriu, Dan Coe, Culae Lupescu sau Rică Răducanu. Doamne, ce echipă aveam! La fix jumătate de secol distanţă de la acele momente, Rapid se zbate să existe, să treacă peste dezastrul financiar în care a fost târât. A apăsat un buton de restart şi a luat-o din liga a cincea. Rică Răducanu e mereu prezent pe Giuleşti…

E puntea de legătură dintre Rapidul de atunci şi Rapidul de acum. Pe teren nu mai sunt monştrii sacri enumeraţi mai sus. Sunt Berechet, Stancu, Dovleac, Boian, Pilă, Geambaşu, Ioniţă sau Bărbălău. Băieţi de care puţină lume auzise până acum câteva săptămâni. Dar care luptă pentru ca această culoare vişinie să revină unde îi este locul. Deocamdată începutul e bun, cu două victorii în două meciuri. Este o paralelă un pic nerealistă. Dar vrem să subliniem că indiferent de nivelul echipei, spiritul Giuleştiului este cel care face diferenţa şi dă forţă. Şi acum, precum în urmă cu 50 de ani!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!