Fotbal internațional

Florin Andone şi-a făcut autoportretul

Florin Andone este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști români ai momentului. Transferat în această vară de Deportivo La Coruna, de la Cordoba, atacantul de 23 de ani s-a integrat rapid în echipa. Reușind să înscrie chiar la meciul de debut în tricoul galicienilor. Ajuns în Spania pe când avea 12 ani, românul a fost nevoit să muncească din greu pentru a ajunge unde e acum. Florin Andone le-a povestit jurnaliștilor de la ”La Voz de Galicia” ce a însemnat pentru el viața în Spania și care este secretul reușitelor sale.

Andone: „Viaţă simplă şi disciplinată!”

”Viața mea a fost foarte simplă și foarte discipliantă. Am rămas fără tată încă de la 10 ani, iar tatăl meu vitreg m-a învățat ce este disciplina. Nu am fost niciodată genul care să meargă în cluburi și să bea. Eram genul de persoană care prefera să stea acasă la calculator, să ies afară cu cei câțiva prieteni pe care-i aveam, să mă antrenez mult. În Spania nu mi-a fost deloc ușor, oamenii de aici, când vedeau vreo știre la televizor cu vreun român, care a făcut ceva rău, când te întâlneau pe stradă ziceau ”ia uite-l și pe românul ăsta”. Acestea au fost cam cele mai dificile momente peste care a trebuit să trec. Familia mea muncește ca să mănânce și să trăiască. Fără a face excese. Știu cum este să nu ai bani și știu cum este și cu bani. Succesul nu mi s-a urcat la cap. Am rămas cu picioarele pe pământ, chiar dacă am ajuns să câștig suficienți bani. Când am început să joc în Primera aveam 2.200 de euro pe lună, ceea ce nu e rău pentru un muncitor, dar pentru un jucător de prima ligă nu era mult”, a declarat Florin Andone.

A avut acord verbal cu Galatasaray

Florin Andone a dezvăluit și ce l-a convins să aleagă Deportivo la Coruna, deși a avut și alte oferte. ”Nu o să vă mint, am mai avut și alte oferte, chiar am avut un acord verbal cu Galatasaray, dar cei de acolo nu s-au înțeles cu Cordoba. Au fost multe propuneri da am ales Deportivo pentru că familia mea își dorea ca eu să rămân în Spania. În cele din urmă directorul sportiv și antrenorul echipei m-au convins să vin aici. Sunt conștient de faptul că sunt cel mai scump transfer al celor de la Depor din ultimi 9 ani, dar acest lucru nu contează pentru mine. Sunt o persoană foarte ambițioasă, mentalitatea este cea care m-a adus aici. Nu o să încetez niciodată să muncesc. Îmi doresc să cresc în continuare ca jucător. Voi munci din greu pentru a fi titular, acum depinde de antrenor, am jucat împreună cu Lucas și ne-am înțeles destul de bine. Nu pot să promit că voi da multe goluri, dar promit că nu o să încetez niciodată să muncesc și să alerg. Totul ține de muncă, multă muncă”, a mai spus Florin Andone.

Cel mai scump transfer din istoria Cordobei

Deportivo La Coruna a plătit pentru Florin Andone 4,7 milioane de euro și 30 la sută dintr-un eventual transfer ulterior. Internaționalul român a devenit astfel cel mai scump transfer făcut de galicieni în ultimii 9 ani, și totodată cel mai scump jucător vândut de Cordoba în toată istoria clubului andaluz. Andone joacă la noua sa echipă cu numărul 10, număr purtat de-a lungul timpului de fotbalişti celebri, precum Fran şi Bebeto.

Sursa: digisport.ro

 


newsletter

Alatura-te comunitatii 1923.ro

indicates required





1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.