Șefii Rapidului au fost informați că trebuie să îndeplinească trei criterii pentru a avea șanse să primească acceptul de a evolua în Liga 1:
1. Să facă dovada că au încheiat contracte cu jucătorii
2. Să facă dovada că au contracte cu staff-ul tehnic și cel medical
3. Să dovedească faptul că au încheiat contract cu un stadion omologat pentru Liga 1
Timişoara vine cu -14 puncte… Halal fotbal!
Dacă Rapid nu va primi acceptul de la Comisia de Disciplină, ACS Poli Timișoara va lua locul giuleștenilor. În cazul în care Timișoara va reintra în prima ligă, LPF a precizat că ACS va începe sezonul de Liga 1 cu o penalizare de 14 puncte: 6 puncte pentru că nu a îndeplinit condiţiile de licenţiere şi 8 puncte pentru că nu a întrunit baremul prevăzut de către regulament.
Moraru, groparul Rapidului
Rapid a intrat în faliment după ce sub actualul patron, Valerii Moraru, datoriile au crescut, într-un an şi jumătate, de la 2,2 la 4,5 milioane de euro. În ultimul an, societatea nu a mai plătit niciun ban la ANAF, datoriile către bugetul de stat, rezultate din neplata impozitelor pe salarii şi a altor taxe, ajungând la peste 10 milioane de lei.
Sursa: dolce-sport.ro






Ceea ce a scris Gazeta astazi, noi am scris acum vreo 4 luni aici: http://1923.ro/2016/05/morarule-inapoiaza-actiunile/ iar daca citesti comentariile rapidistilor la postarea respectiva, ai sa intelegi ca pur si simplu nimeni nu a vrut sa accepte adevarul. Au preferat gogosile lui Moraru si drept urmare iata ce se intampla…
Din pacate nu s-a dorit salvarea Rapidului…cititi in gazeta de azi cum a folosit Moraru actiunile/banii Rapidului pentru a garanta un credit la o banca. Daca furi de la stat sau de la particulari faci puscarie, dar cand un asa-zis „patron” fura din propriul club ce este? si sa fim cinstiti, un club pe care l-a luat aproape gratis. Sper sa se autosesizeze DNA-ul, pentru ca aici miroase a frauda.
Apare o cumplita contradictie, din cite inteleg,Liga si Federatia au acordat Licenta in luna Mai,iar tribunalul a declarat falimentul in luna Iunie cunoscind faptul ca in conformitate cu Licenta urmau sa intre banii de la Liga.In mod corect cred ca ar fi trebuit sa-i lase sa isi primeasca banii ,dupa care sa se pronunte,deoarece decizia instantei intra in contradictie cu decizia acordarii Licentei,deci decizia instantei tribunalului este incorecta.
si ce mare deosbire e intre dezastrul de la acs timisoara si rapid? datorii aproape la fel de mari, minus 14 pucte si in plus o meritabila retrogradare pe plan sportiv…