Au trecut 22 de ani, dar continuăm să ne mândrim cu acea performanţă care a fost, până la urmă, rodul talentului pur şi al coagulării unei echipe naţionale. Cu un antrenor decent, puteam mult mai mult. Dacă nu atunci, măcar în 1996 sau 1998, când am cedat lamentabil în faţa unor adversari care nu ar fi trebuit să ne fie cu nimic superiori. În 1996 am pierdut trei meciuri din trei tot cu celebrul Tata Puiu pe bancă. Ne-a bătut Franţa, o echipă care nu trecuse de preliminariile pentru CM 1994 şi deci nu a evoluat la turneul final. Apoi Bulgaria. Semifinalistă în 1994, o echipă redutabilă, dar nu aveam vreun drept să ne considerăm inferiori!
Nu în ultimul rând, a fost Spania. Un nume important în fotbal, dar care atunci, ca şi Franţa, nu se ridica la nivelul valoric al României. Le place sau nu oamenilor să recunoască, acesta este adevărul! În 1998 a venit rândul Croaţiei. O echipă foarte puternică, nu e vorba. După noi a bătut categoric Germania şi Olanda în finala mică. Ba a făcut o figură excelentă şi împotriva Franţei în semifinale, pe care a condus-o cu 1-0. Nu spunem că adversarii au fost slabi, dar ei şi-au construit această forţă tocmai câştigând. Noi nu am putut pentru că nu a fost gestionată la maximum valoarea fotbaliştilor noştri de un antrenor care e considerat al secolului, dar mai degrabă se poate spune despre el că e cel mai agramat posibil.
Victoria cu Argentina, cea mai mare
Cu indulgenţă asta! Ce deranjează? Că antrenorul secolului defilează în faţa noastră cu un sfert de finală la o Cupă Mondială. Chiar dacă şi acolo am fost pulverizaţi de Elveţia cu 4-1 şi scoşi de Suedia. Noi nu ne concentrăm decât asupra victoriilor cu Columbia care, apropo, rămâne în a doua urnă valorică a Americii de Sud, în spatele Braziliei, Argentinei, Uruguay-ului şi chiar a statelor Chile şi Paraguay. Şi a celei cu Argentina care, într-adevăr, rămâne, probabil, cel mai mare succes din istoria naţionalei. Cum bătaia luată acum câteva zile de la Albania va fi, mult timp, cea mai umilitoare din istorie. Că e greu de crezut că se poate mai rău. Doar să luăm bătaie de la Andorra, Gibraltar sau San Marino în meci oficial.
Bun, acum să revenim la sferturi. Am jucat sferturi în 1994, am jucat în 2000 şi, cu ceva indulgenţă putem consideră un soi de sferturi şi pe cele din 1972. Atunci campionatul european avea doar patru echipe, dar faptul că am jucat un baraj cu Ungaria se poate pune la capitolul sferturi. Dar sferturile astea la nivel de echipă naţională sunt apă de ploaie dacă judecăm obiectiv. De ce? Păi pentru că la turneele finale de Campionat European şi Mondial foarte mult echipe au atins această fază. Aproape toate din Europa şi America de Sud, dar şi echipe din Asia, Africa şi America de Nord. Pentru a nu ne suspecta de vorbe fără acoperire, vă prezentăm o listă mai jos cu fiecare ediţie de CM şi fiecare ediţie de CE şi cu fiecare ţară care a ajuns măcar o dată în sferturi. Adică performanţa noastră supremă…
Cupa Mondială:
1930: Uruguay, Iugoslavia, Argentina, SUA (nu au fost sferturi, semifinale direct)
1934: Italia, Spania, Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Elveţia, Germnaia, Suedia
1938: Italia, Franţa, Brazilia, Cehoslovacia, Ungaria, Elveţia, Suedia, Cuba
1950: Uruguay, Brazilia, Suedia, Spania (doar grupă finală)
1954: RFG, Iugoslavia, Austria, Elveţia, Ungaria, Brazilia, Uruguay, Anglia
1958: Brazilia, Ţara Galilor, Franţa, Irlanda de Nord, Suedia, URSS, RFG, Iugoslavia
1962: URSS, Chile, Brazilia, Anglia, RFG, Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia
1966: Anglia, Argentina, Portugalia, Coreea de Nord, RFG, Uruguay, URSS, Ungaria
1970: URSS, Uruguay, Brazilia, Peru, Italia, Mexic, RFG, Anglia
1974: Olanda, Brazilia, RDG, Argentina, RFG, Polonia, Suedia, Iugoslavia
1978: Olanda, Italia, RFG, Austria, Argentina, Brazilia, Polonia, Peru
1982: Polonia, Italia, RFG, Franţa (direct semifinale după faza a doua a grupelor)
1986: Argentina, Anglia, Spania, Belgia, Brazilia, Franţa, RFG, Mexic
1990: Argentina, Iugoslavia, Irlanda, Italia, Cehoslovacia, RFG, Camerun, Anglia
1994: România, Suedia, Olanda, Brazilia, Bulgaria, Germania, Italia, Spania
1998: Brazilia, Danemarca, Olanda, Argentina, Italia, Franţa, Germania, Croaţia
2002: Germania, SUA, Spania, Coreea de Sud, Anglia, Brazilia, Senegal, Turcia
2006: Germania, Argentina, Italia, Ucraina, Anglia, Portugalia, Brazilia, Franţa
2010: Uruguay, Ghana, Olanda, Brazilia, Argentina, Germania, Paraguay, Spania
2014: Brazilia, Columbia, Franţa, Germania, Olanda, Costa Rica, Argentina, Belgia
De câte ori au ajuns în sferturi şi cine a ajuns
Carevasăzică acum putem întocmi o listă cu toate echipele care au ajuns, măcar o dată, în sferturile de finală ale unui turneu final de Cupă Mondială şi chiar mai sus de atât. Nu sunt puţine deloc, iar unele s-au plictisit de câte ori au fost în primele opt echipe ale lumii la cea mai importantă competiţie sportivă de pe Mapamond. Şi aici nu ne referim neapărat la coloşii fotbalului mondial, ci la vecini de-ai noştri sau la ţări situate în aceeaşi zonă geografică sau care, din punct de vedere fotbalistic, au un potenţial de nivelul celui pe care noi îl avem. Aşadar:
Iugoslavia 6
Italia 9
Spania 6
Austria 3
Ungaria 5
Cehoslovacia 4
Elveţia 3
Germania* 7
Suedia 6
Franţa 7
RFG* 10
Anglia 8
Ţara Galilor 1
Irlanda de Nord 1
URSS 4
Portugalia 2
Olanda 6
RDG 1
Polonia 3
Belgia 2
Irlanda 1
Bulgaria 1
Danemarca 1
Croaţia 1
Turcia 1
Ucraina 1
*în general palmaresul Germaniei şi al RFG se ia la comun, dar noi am punctat aici defalcat pentru a exprima şi mai bine analiza
Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria şi Polonia ne dau clasă
Raportându-ne în primă fază la echipele europene care au ajuns în sferturile Cupei Mondiale realizăm cât de mici suntem. 26 este totalul. Nu ne concentrăm pe marile puteri, că ar fi absurd. Dar observăm cum ţări care ar trebui măcar în teorie să nu fie departe din punct de vedere fotbalistic de noi precum Iugoslavia, Cehoslovacia, Ungaria sau Polonia ne dau clasă. Nici Suedia sau Elveţia nu au avut vreodată un campionat superpuetrnic, dar ne sunt net superiori. Să punem însă acest fapt pe seama nivelului de dezvoltare uman net superior, dar şi pe seama unor nume grele, mai ales în cazul nordicilor, precum Ibrahimovici, Larsson sau Nordahl.
Din clasificarea de mai sus realizăm că ne putem compara totuşi cu ţări puternice precum Danemarca, de pildă. Sau că ne putem compara din punct de vedere valoric cu ţări apropiate geografic precum Turcia, Bulgaria sau Croaţia. Doar că analizând mai departe înţelegem că Danemarca şi-a luat partea leului la EURO, în timp ce diferenţa dintre noi şi celelalte trei mai sus menţionate e că ele au atins chiar semifinalele. Nu doar sferturi! Aşa că, orice comparaţie, este deplasată. Suntem sub ele şi punct! La nivel mondial putem rivaliza doar cu Irlanda de Nord, Irlanda sau RDG. Primele două, ţări cu campionate semiprofesioniste dacă ne gândim ce fotbal au acolo, în timp ce RDG e o naţiune cu o istorie scurtă şi care, mai mereu a stat în umbra RDG.
Mai buni decât… Norvegia şi Finlanda
Nici măcar cu Ucraina nu prea avem cum să ne comparăm. Adică avem aceleaşi performanţe, dar, din punct de vedere istoric, în lumea fotbalului, această naţiune nu are decât 25 de ani. Cam un sfert din viaţa noastră! Sigur, veţi spune că pe lista de mai sus nu se află ţări importante ale Europei precum Grecia, Norvegia, Finlanda, Scoţia, Rusia, Cehia, Serbia sau Slovacia nu apar. Doar că ultimele patru apar ca parte din trei întreguri care au scris istorie în fotbalul mondial. Că de exemplu, Rusia e cam acelaşi lucru cu URSS, stat pe care nici nu l-am pus în comparaţie cu România având în vedere forţa uriaşă pe care o avea. Chiar dacă geografic e aici, aproape. Bine, geografic face cât juma’ de Planetă…
Altele dintre cele enumerate au luat, la fel, partea leului la EURO. Mai ales Grecia! Dar despre asta scriem puţin mai jos, pentru că, în continuare, vă dăm lista şi celorlalte echipe care au atins măcar sferturile Cupei Mondiale. Echipe naţionale din afara Europei şi chiar vi le vom arăta pe continente, pentru a vă explica mai clar unde suntem din punct de vedere al performanţelor fotbalistice.
America de Sud
Uruguay 6
Argentina 10
Brazilia 15
Chile 1
Peru 2
Paraguay 1
Columbia 1
America de Nord
USA 2
Cuba 1
Mexic 2
Costa Rica 1
Africa
Camerun 1
Senegal 1
Ghana 1
Asia
Coreea de Nord 1
Coreea de Sud 1
Suntem peste Australia şi Japonia. La Cupa Mondială…
Deci avem un total de 42 de ţări care, sub o denumire sau alta, au jucat măcar un sfert de finală la Cupa Mondială. Dacă din Europa nu prea avem cu cine să ne comparăm din acest punct de vedere din cauza motivelor enumerate mai sus, decât cu Irlanda şi Irlanda de Nord, putem spune că la nivel mondial stăm mai bine. În sensul că la Cupa Mondială am obţinut performanţe mai bune decât naţionale precum Nigeria, Japonia, Australia, Coasta de Fildeş sau Ecuador, care nu au un fotbal tocmai rău, dar care încă n-au atins sferturile. Bun, Australia înainte se putea califica mult mai greu din cauza meciului de baraj infernal pe care îl avea, dar asta este altă discuţie.
Cifrele nu mint: România fotbalistică, ţară africană
Dintre cele 42 de echipe, fără România, care au atins măcar o dată sferturile Cupei Mondiale sau mai sus, singurele comparaţii măgulitoare ar putea fi cele cu Chile, Paraguay sau Columbia, naţionale totuşi puternice. Doar că prima a jucat semifinale, deci performanţă mai bună, iar ultimele două au obţinut calificarea în sferturi abia la ultimele două ediţii (prima în 2010 şi a doua în 2014). De aici de unde se demontează, de fapt, marile victorii obţinute cu Columbia în 1994 şi 1998. O naţională cu nume mari, dar care nu avea de ce să ne fie superioară din vreun punct de vedere! Nici asemănările cu Camerun şi Ghana n-ar trebui să ne supere, fiindcă sunt două naţiuni cu reale calităţi, dar care mai au şi altceva în comun cu noi: mentalitatea. Rezumând rândurile de mai sus, România este mai degrabă o ţară africană sau sud-americană când vine vorba despre fotbal şi nu numai…
Campionatul European
1960*: Franţa, Austria, Portugalia, Iugoslavia, România, Cehoslovacia, URSS, Spania
1964: Luxemburg, Danemarca, Spania, Irlanda, Franţa, Ungaria, Suedia, URSS
1968: Bulgaria, Italia, Ungaria, URSS, Anglia, Spania, Franţa, Iugoslavia
1972: Italia, Belgia, Ungaria, România, Anglia, RFG, Iugoslavia, URSS
1976: Iugoslavia, Ţara Galilor, Cehoslovacia, URSS, Spania, RFG, Olanda, Belgia
1980**: RFG, Cehoslovacia, Olanda, Grecia, Belgia, Italia, Anglia, Spania
1984: Franţa, Danemarca, Belgia, Iugoslavia, Spania, Portugalia, RFG, România
1988: RFG, Italia, Spania, Danemarca, URSS, Olanda, Irlanda, Anglia
1992: Suedia, Danemarca, Franţa, Anglia, Olanda, RFG, Scoţia, CIS (URSS)
1996***: Franţa, Olanda, Cehia, Portugalia, Germania, Croaţia, Spania, Anglia
2000: Spania, Franţa, Turcia, Portugalia, Italia, România, Olanda, Iugoslavia
2004: Portugalia, Anglia, Suedia, Olanda, Franţa, Grecia, Cehia, Danemarca
2008: Portugalia, Germania, Croaţia, Turcia, Olanda, Rusia, Italia, Spania
2012: Cehia, Portugalia, Spania, Franţa, Germania, Grecia, Anglia, Italia
2016: Polonia, Portugalia, Ţara Galilor, Belgia, Germania, Italia, Franţa, Islanda
Acum facem trecerea spre sferturile EURO. Sau spre fazele în care ajungeau ultimele opt echipe, indiferent dacă au fost sferturi propriu-zise sau doar diverse conjuncturi. Cert e că am fost acolo de patru ori, în ultimele opt. De trei ori chiar ne-am descurcat onorabil. Dar cum s-au descurcat celelalte echipe din Europa?!
Franţa 10
Austria 1
Portugalia 8
Iugoslavia 5
Cehoslovacia 3
URSS 5 (o dată ca CIS)
Spania 11
Luxemburg 1
Danemarca 5
Irlanda 2
Ungaria 3
Suedia 3
Bulgaria 1
Italia 8
Anglia 8
Belgia 5
RFG**** 6
Ţara Galilor 2
Olanda 8
Grecia 3
Scoţia 1
Germania**** 4
Cehia 2
Croaţia 2
Turcia 2
Rusia***** 1
Polonia 1
Islanda 1
*între 1960 şi 1976 inclusiv, turneul final s-a desfăşurat cu doar patru echipe, motiv pentru care sferturi am considerat echipele care au ajuns în ultimul tur preliminar dinaintea competiţiei propriu-zise
**între 1980 şi 1992 inclusiv, turneul final a avut doar faza grupelor, câte două mereu, iar apoi se trecea direct la semifinale. De aceea, am luat în considerare toate cele opt echipe carlificate la turneul final
***abia din 1996, EURO a ajuns la 16 echipe, motiv pentru care, începând cu acea ediţie, am avut şi sferuri propriu-zise.
****cum am menţionat şi la palmaresul sfertfinalistelor Cupei Mondiale, RFG şi Germania pot fi luate, fără probleme, la un loc, dar noi am defalcat pentru a înţelege mai bine situaţia
*****şi Rusia poate fi considerată una şi aceeaşi cu URSS, dat fiind statutul geo-politic
Luxemburg şi Islanda au atins aceeaşi performanţă
După această clasificare de mai sus, România a ajuns de patru ori la campionatul european în ultimele opt. Chiar dacă nu au fost sferturi de sine stătătoare, le putem considera astfel pentru a fluidiza analiza pe care o facem aici şi care are menirea de a vă face să înţelegeţi că performanţele din 1972, 1994 şi 2000 sunt destul de palide.
Aşadar, pentru a conchide, conform clasificărilor de mai sus, dacă cumulăm performanţele echipelor europene de la Cupele Mondiale şi de la Campionatele Europene înţelegem unde este şi România. Noi ne lăudăm cu nişte rezultate pe care le-au avut, de exemplu, Luxemburg sau Islanda. În loc să ne lăudăm că am bătut marea echipă a Argentinei. Şi atât! Altceva nimic. Hai, şi poate cu cele două victorii din grupe în faţa Angliei. O altă naţiune cu mult peste ce putem noi oferi. În rest, din Europa, depăşim prea puţine echipe. E adevărat, cele două menţionate mai sus au scos capul doar o dată. Suntem mai buni decât ele, indubitabil. Ideea este acea că se poate.
Depăşiţi de bulgari, croaţi, greci, turci şi galezi
În rest? Toţi sunt mai buni! Şi nu, nu facem referire la Spania, Franţa, Italia, Anglia, Olanda, Portugalia, Germania, URSS, Belgia, Suedia sau Danemarca pentru că ar fi absurd. Dacă valoarea fotbalistică nu s-a ridicat la cea românească, a fost clădită pe structura unei societăţi sănătoase, iar rezultatele s-au văzut! Mai departe. Să revenim la vecini.
- Iugoslavia, finalistă de EURO în 1968 şi semifinalistă la CM 1930
- Croaţia, parte a Iugoslaviei, semifinalistă la Cupa Mondială din 1998
- Bulgaria, vecina de la sud de Dunăre, semifinalistă la CM 1994
- Grecia, altă ţară apropiată, campioană europeană în 2004
- Polonia, un stat apropiat de noi, de două ori semifinalistă la Cupa Mondială (1974, 1982)
- Turcia, destinaţie de vacanţă preferată a românilor, semifinalistă la CM 2002 şi la CE 2008
- Ţara Galilor, un stat liliputan, cu campionat amator, semifinalistă la EURO 2016
- Ungaria, rivalii noştri de moarte, dubli vicecampioni mondiali în 1934 şi 1954
- Cehoslovacia, campioană europeană în 1976
- Cehia, desprinsă de Cehoslovacia, vicecampioană europeană în 1996 şi semifinalistă la CE 2004
La acelaşi nivel cu Norvegia
În acest context, despre ce vorbim? Cum să ne lăudăm cu sferturi?! Luat per ansamblu, suntem la nivelul Elveţiei. Ceea ce nu e rău. Doar că, având în vedere că Elveţia a spulberat inclusiv Generaţia de Aur în 1994, iar la ultimul EURO ne-a tăvălit cu toate că s-a încheiat 1-1, singura variantă plauzibilă este cea că aceştia vor reuşi, cât de curând, să depăşească sferturile unei competiţii. Noi? Mai bine râdem… Şi ne gândim, înainte să ne lăudăm cu sferturile noastre măreţe că singurele state mari din Europa care nu au ajuns acolo sub vreo formă rămân Norvegia şi Finlanda. Atât!
Ele sunt sub noi, deşi nici Elveţia, Irlanda, Irlanda de Nord sau Scoţia nu ne-au depăşit „performanţa”. A reuşit în schimb Ţara Galilor, pe care nu întâmplător am trecut-o mai sus, deşi nu e legată de noi în niciun fel din punct de vedere geografic. Sunt 32 de state europene care s-au calificat în sferturi. Dacă scoatem din context RFG şi Rusia, pentru că ele au acelaşi palmares cu Germania şi URSS, atunci situaţia e clară. Poate doar în cazul Cehiei şi a Cehoslovaciei să existe ceva discuţii. Pentru că în 1976, în primul unsprezece campion european erau 8 slovaci. Iar Slovacia încă n-a atins sferturi. Este însă altă discuţie.
Daum are defecte, dar nu e puşcăriaş
Ce am vrut să punctăm? Să denigrăm rezultatele echipei naţionale?! Nici de cum! Doar că e bine să avem ochii deschişi şi să înţelegem că dacă ne vom mulţumi cu puţin, atunci puţin vom avea. Iar în caţiva ani vom vedea cum Elveţia sau Norvegia ne depăşesc fluierând „performanţele”. Sau ne mai trezim că ne ajunge din urmă Muntenegru, Slovenia ori Slovacia. Ce să facem pentru a nu ajunge aici?! Păăăăi, în primul rând să încetăm cu bălăcăreala şi să nu mai construim legende din rahat. Tata Puiu nu este antrenorul secolului. Tata Puiu este un gropar al limbii române şi va rămâne în istorie pentru 0-1 cu Albania într-un meci decisiv. Atât! Să-l lăsăm pe Daum să îşi facă treaba. Poate o fi „drogălău”, dar măcar nu este puşcăriaş. Şi nici analfabet nu credem că e…
