EXCLUSIV / Tranzactii ca la judeteana

După meciul Rapid – Viitorul Domneşti, jucat la Buftea, la care 1923.ro a asistat, am observat cu jucătorii Rapidului pleacă spre Bucureşti cu maşini personale. Nu cu un autocar aşa cum se obişnuia şi cum era normal. Între timp am aflat şi răspunsul, care este unul incredibil! Rezervorul autocarului era gol şi nimeni dintre conducătorii care ar fi trebuit să dea aproximativ 50 de euro pentru a pune ceva combustibil nu a fost de găsit. Înainte de meci unul dintre angajaţii de la birouri a fost întrebat despre acest detaliu de jucători, dar răspunsul a fost, evident, halucinant: „De unde bani de motorină, băieţi? Nu e niciun leu în club!”

În clubul condus de oameni care insinuează că au investit 2,5 milioane de euro nu există 50 de euro pentru combustibil! Bun, însă preluând firul evenimentelor am aflat încă un detaliu halucinant. Provenienţa autocarului. Se ştie că autocarul pe care îl utilizăm acum nu este al nostru, ci este împrumutat de la FC Voluntari. Totuşi, am aflat şi în baza a ce l-am primit gratuit timp de un an de zile. Se pare că autocarul a intrat, nici mai mult nici mai puţin, în tranzacţia cu Wilfred Moke! Unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului din prima parte a sezonului 2015-2016 a fost cedat la echipa ilfoveană în iarnă. Iniţial, s-a vorbit de 50.000 de euro, apoi am aflat că s-au plătit 30.000 de euro plus TVA.

Oricum, o sumă bună pentru plata unor salarii. Că doar atunci a fost plătit ultimul salariu la toată echipa, în decembrie 2015. În rest, cu ţârâita şi pe preferinţe. Că, deh, banii din bilete şi din Fan Shop nu erau suficienţi. Să revenim însă la autocar. Conform informaţiilor 1923.ro, se pare că acesta a făcut de fapt parte din tranzacţia cu Wilfred Moke! Adică un soi de troc! Rapid, club emblematic din România a primit 30.000 de euro pe unul dintre cei mai buni jucători şi un autocar pe care să îl poată folosi gratuit timp de un an!

Sigur, nu este deloc ieftin să închiriezi un autocar, dar această afacere ni se pare total deplasată pentru un club de nivelul Rapidului. Poate la nivelul diviziei a 4-a sau a 5-a se mai fac d-astea, nu şi la Rapid. Toate ca toate, el a venit moca pe un an, dar combustibilul nu a venit la pachet. Aşa că, nah, pseudo patronul, prin resurse proprii probabil că a plătit câteva sute de euro bune în retur ca să poată folosi „bestia”. Spunem prin resurse proprii, că doar nu vrem să ne gândim că a luat din banii de bilete sau din cei încasaţi la Fan Shop pentru a cumpăra motorină! Şi nici cu apă nu cred că mergea autocarul…

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!