Radu Birlică a dorit, prin intermediul 1923.ro, să transmită un drept la replică drept urmare unor acuze care i-au fost aduse. Noi am publicat comunicatul fostului administrator special al clubului, din care reies noi detalii halucinante legate de activitatea conducerii clubului din ultimul timp. Conducere care, în cele din urmă, a dus clubul în faliment.

„Precizări în urma afirmațiilor domnului Decebal Rădulescu, afirmatii false care lezeaza imaginea vin cu precizări. Va aduc la cunoștință fapte reale consemnate si în raportul activității mele de adm special depus la tribunal în data de 20/05/2016 :

1) în ianuarie Moke a fost vândut pentru a putea plăti jucători care erau în greva si nu se mai putea desfășura activitatea;
2) i-am informat pe sotii Moraru de greva si de faptul ca sunt neplatiti jucătorii de trei luni, angajatii de sapte luni si am primit răspunsul halucinant ca nu dispun de fonduri până în aprilie conturile lor fiind blocate;
3) în urma grevei Moke fiind cel mai vocal si purtătorul de cuvânt al jucătorilor a cerut sa fie lăsat liber, iar domnul Moraru a insistat aproape tipand sa îi dau actele liber (martori sapte persoane ), nu am fost de acord, acest lucru prejudiciind societatea cum nu am fost de acord cu propunerile soților Moraru de a ne împrumuta cu dobândă la diverse cunostinte garantand cu bilete la ordin (au 590 bilete ordin refuzate în bancă) lucru ilegal în insolventa;
4) brusc, a doua zi după discuție a venit oferta pentru el de la Voluntari în valoare de 20.000 EUR fără TVA, iar în urma negocierilor am ajuns la 30.000 eu fără TVA, bani cu care am plătit integral jucători si salariați continuând activitatea clubului (menționez că la data respectiva a fost singura oferta venita pentru un jucător al Rapidului);
5) aceasta vânzare a fost aprobată si nu a fost contestată în sedinta din 4/03/2016 de la tribunal deci acceptată de comitetul creditorilor; 
6) compania mea detine sau a deținut marketingul mai multor cluburi prin asociere din România (Poli Timișoara, CS Dinamo București, FR tenis, U Cluj, Chiajna, Dinamo București). Fac aceasta precizare pentru ca întâmplarea face ca acum sa fiu în relație directă cu Poli, subiectul discuției domnului Decebal cu precizarea că contractul este semnat de un an si la semnarea lui nu dețineam o funcție la Rapid;
7) cu domnul Robu nu am o relație de prietenie ci una de colaborare si respect; 
8) pe domnul Brihac l-am cunoscut prima data în viata mea prin domnul Moraru în ianuarie 2015 si nu am avut sau am o relație de prietenie ci doar de colaborare profesională cu respectarea legilor insolventei fiind sub supravegherea dansului; 
9) demisia mea din funcția de administrator special a fost dată în data de 12/05/2016, cand clubul se afla în insolventa nu faliment.

Dacă doriti, va pot trimite pe mail raportul meu de la Rapid în care o sa descoperiri lucruri reale halucinante în legătură cu acționarii clubului Rapid. Menționez că pe toată perioada mea de activitate în contul clubului nu a intrat nici un leu din partea actionarilor, sotii Moraru, nu s-a plătit nimic la stat si ultimele doua meciuri au fost organizate de mine prin împrumuturi. Va rog sa prezentati punctul meu de vedere si pot sa stau la dispoziție dumneavoastră dacă aveti neclaritati. Toată lumea este de vina de falimentul Rapidului (suporteri, fosti acționari, administratori), numai familia Moraru nu isi asuma incompetenta financiară si neregulile managementului lor care au dus la acest final.
Va Multumesc si va doresc toate cele bune!

Cu stimă,

Radu Birlica”