Wilfred Moke, sezon de vis în România

Wilfred Moke a venit în urmă cu un an la Rapid din postura unui fotbalist talentat, dar care nu a jucat la cine ştie ce nivel până la 27 de ani. Deşi ar fi putut evolua chiar în Segunda din Spania, la Xerez, destinul a făcut să nu apară mai sus de liga a treia din ţarar iberică. La Rapid s-a impus însă, iar în tur a luat chiar banderola de căpitan în absenţa lui Nicolae Vasile. Aport consistent atât la mijloc cât şi în apărare, foştii săi colegi sunt convinşi că „Rapid ar fi promovat cu trei etape înainte de final dacă îl aveam acolo”. Nu contează cine sunt cei care au spus asta, ci realitatea.

Moke s-a impus la Rapid, dar modul în care a fost tratat de conducere l-a determinat să ceară să plece. A fost vândut la FC Voluntari. Nici acum nu se ştie exact dacă pentru 50.o00 sau 25.000 de euro. Doar cei care au făcut afacerea ştiu. Afacere între ghilimele, pentru că vânzarea unui om important pentru o asemenea sumă, e ceva de-a dreptul ridicol. În fine, Moke a făcut pasul spre prima ligă din România şi s-a impus lejer la FC Voluntari, cu care a evitat retrogradarea după barajul câştigat împotriva celor de la UTA Arad. Aşadar, într-un an, a ajutat şi Rapid să promoveze, şi pe FC Voluntari să nu pice în B!

Într-un an, Moke a jucat 33 de meciuri oficiale. În toate a fost titular, în 31 a fost chiar integralist. Singurele minute pe care le-a ratat au fost 25 în Cupa României, cu ACS Berceni, când i-a lăsat locul lui Embalo în minutul 65 şi o repriză la Pojorâta, când Dan Alexa l-a scos la pauză din cauza unor probleme medicale şi l-a băgat pe acelaşi Emablo. În rest 2790 minute jucate, 2900 în total! Nu a dat goluri, dar a blocat mijlocul terenului. Rapid a câştigat 10 meciuri cu el pe teren, din 16, iar FC Voluntari 9 din 17. În total, cu el pe teren s-au obţinut 19 victorii! Cireaşa de pe tortul evoluţiilor sale a fost pasa de gol furnizată împotriva fcsb la victoria cu 3-1 din sezonul regulat.

CITEȘTE ȘI  Ce lovitură! Marius Constantin - Cristi Săpunaru, cuplul de "centrali" în Liga 1!

Poate nu i-am fi dedicat acest material lui Wilfred Moke doar pentru faptul că a reuşit două performanţe într-un an. El însă, chiar şi jucător la FC Voluntari, a continuat să fie nelipsit de la meciurile Rapidului oricând i-a permis-o timpul. Să fii jucător străin, să joci câteva luni la Rapid şi totuşi să te îndrăgosteşti de acest club, înseamnă pur şi simplu încă o dovadă că Rapid este ceva cu adevărat special. Iar noi îi mulţumim pentru tot ce a făcut la Rapid şi pentru că a pus umărul la o promovare pe care am obţinut-o cu atâta trudă!

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

indicates required





LĂSAȚI UN MESAJ