Rapid Giulesti, amestesc de amintiri si oameni, amestesc de copilarie si lupta, cuvintele care combina cele mai revoltatoare sentimente pe care le-am trait pana acum, in viata mea. Iubire nemarginita, esti parte din mine, din sufletul meu. Pentru ca sunt lucruri pe care doar tu, cu farmecul tau, m-ai invatat sa le apreciez si sa le urmez. Doar tu m-ai invatat sa nu renunt niciodata la ceea ce cred cu adevarat, indiferent de ce spun cei din jurul meu. Tu m-ai adus din punctul acela in care plangeam cand pierdeai, de la inocenta cu care vedeam si scriam despre un meci de-al tau, la punctul in care acum, dragostea e matura, cand deja trecuta prin atatea nebunii si tensiuni, trebuie sa accept un sfarsit pe care niciodata nu mi l-as fi putut imagina. Rapidule, tu porti cu tine toate astea si duci povara atator amintiri frumoase !
Ne intoarcem in valea plangerii. Este locul prin care Rapidul a trecut si in care a poposit de multe ori in existenta sa si in care, chiar noi, rapidistii, l-am readus astazi. Mai dureros ca niciodata, in cea mai adanca prapastie, cu toata ura si ipocrizia, cu tot orgoliul nostru si indiferenta noastra, bani, imparteala si interese. Tot ce este opus adevaratului spirit rapidist. Au existat calatorii mai putin fericite, insa el avea de partea lui ceva. Lipsea acel ceva, dar avea altceva. Nu era singur, intr-o lupta, oricat de crancena ar fi fost. Ce am invatat din toate lectiile si calatoriile alaturi de Rapid? Intotdeauna, sa ne ridicam, chiar si atunci cand suntem in cea mai adanca prapastie a vietii noastre. Pentru ca Rapidul din povestea bunicului meu era creat din unitate, demnitate, simplitate, curaj. Era nemuritor.
Rapidul nu-si mai doreste sa iasa din adancul asta pentru ca au existat atatia care, treptat, putin cate putin, l-au impins si l-au adus aici. Si s-a saturat. Ani la rand, s-au strans ticalosii, aceasta mizerie pe care cu totii am acceptat-o, am alimentat-o, spunand ca, trecem peste toate, in final. Fiecare dintre noi este vinovat si fiecare a fost complice la pierderea identitatii noastre. Da, am fost candva, singuri impotriva tuturor. Ce sa-i spun copilului din mine ? Pot sa-i spun ca lupta se termina? Rapidu’ meu ramane unicul, inegalabilul, cel care mi-a dat totul, iar cu aceasta amintire voi ramane toata viata. Si cu iubirea. Pentru ca ea nu s-ar putea sfarsi vreodata.
Autor: Alina Badea
