Cu cine ne reunim?! Ce lot avem
Să ne revenim! Dan Alexa a semnat, e un lucru minunat. Acum Dan Alexa se luptă să facă şi lot. Ştiţi de ce? Pentru că, informaţiile 1923.ro spun faptul că Rapid are în acest moment foarte puţini jucători sub contract: Nicolae Vasile, Răzvan Trandu, Raul Costin sau Robert Căruţă. Sunt cam singurii. Asta dacă nu îi punem la socoteală pe cei a căror contracte expiră la 30 iunie, pentru că ar fi ridicol să ne gândim la ei atât timp cât nu li se prelungesc contractele.
Aşadar, avem numai câţiva jucători. Dan Alexa a semnat pe promisiuni. Sperăm că se va face totul mai repede, că până la finalul lunii vom avea un lot bun, competitiv, aşa cum spun cei care oferă vorbe frumoase fără acoperire însă de cele mai multe ori. Poate începem chiar cu cei care au pus umărul la această promovare, pentru că avem ceva jucători valoroşi care aşteaptă un semn. Iar Popa şi Kuşnir sunt primii, fiindcă le-au expirat contractele deja de două săptămâni!!!