Nu mai ganditi asa! Am fost ajutati

FIFA ne-a scăpat de sancţiune, de depunctare şi am răsuflat uşuraţi pentru că am ajuns în Liga 1. Imediat, mulţi dintre noi au început să înjure presa pentru materialele anti-Rapid apărute în ultimul timp. În special în Prosport. Nu suntem de partea presei, dar în ultimul timp totul a fost acoperit clar de lucruri palpabile. Iar singura vină pe care Prosport o are este că nu a tratat pe larg şi subiectul Marfin Bank. Vă amintiţi acel împrumut în nume personal şi girat cu acţiunile Rapidului, nu? Doar am scris şi noi despre el. Să nu mai înjurăm presa mereu. Să fim ostili doar când e necesar.

Acum însă vom vorbi despre efectul benefic al acestui tăvălug mediatic aparent anti-Rapid. Dar acolo au fost declaraţii ale unui om care a lucrat la club. Ale fiului unei legende rapidiste, Nicolae Manea, care a fost batjocorit în ultimul hal şi după moarte. De ce ar minţi aceşti oameni? În cazul Obed s-a mers pe burtă, la fel cum se merge şi în altele. Datoriile Rapidului sunt mari şi au crescut exponenţial în ultimii ani. O declaraţie penibilă ne-a zgâriat ochii acum câteva zile: „Am venit la Rapid cu sufletul deschis, să ajut, nu să mă îmbogăţesc ca alţi administratori şi să îmi fac nume.”

Zău… Oare ar fi avut timp Radu Birlică să ia de la club, să zicem, măcar 1 la sută din totalul de 1,17 milioane de lei împrumutate de la Marfin în nume personal şi girate cu Rapid?! Nu prea credem. Doar acuze. Iar nume… Poate spune autorul acestei declaraţii de câte ori au crescut vânzările brandului pe care îl patronează de când este la Rapid. Oho… Nu îi mai facem reclamă, nu mai vorbim despre el. Vrem doar ca voi să înţelegeţi că motivele pentru care cazul Obed a fost soluţionat este mediatizarea lui agresivă, dar şi mirajul banilor din drepturile TV. Adică rişti 1,4 milioane de euro pentru 60.000?! Niciodată!

Presa dă adesea dovadă de incompetenţă. În frunte cu cele mai vechi site-uri de profil, din care au rămas mai mult relicve, anume prosport.ro şi gsp.ro. Iar dovadă a incompetenţei lor va fi prezentată curând. Una dintre ele… Numai că aşa cum noi vrem ca presa să fie imparţială, aşa suntem şi noi. Recunoaştem beneficiile pe care Matei Udrea le-a adus Rapidului. Noi nu vrem nimic altceva decât să vedem Rapidul acolo unde îi e locul! Nu că se zbate condus de oameni care nu răspund la telefon. Cine vine în loc? E o întrebare uşor puerilă. Păi, de exemplu, ar fi perfect dacă ar prelua pachetul majoritar de acţiuni cei patru suporteri-acţionari minoritari. Ar fi exact acelaşi lucru! Doar că să nu preia şi datoriile acumulate în ultimii doi ani, fiindcă nu ei le-au făcut!

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

3 comentarii la „Nu mai ganditi asa! Am fost ajutati”

  1. cine a scris acest articol ar tebui sa aibe bunul simt elementar si sa se semneze in primul rand. inteleg ca este sluga lui birlica dar ar fi cazul sa-si urmeze stapanul. in concluzie: lasa-ne

  2. In primul rand, este clara orientarea proFCSB a „gazetei” respective. In al doilea rand, un ziarist (adevarat !) trebuie sa fie obiectiv si bine informat. Iar in al treilea rand nu cred ca trebuie sa incepem acum „sa ne dam bine” cu Prosportul (…”RECUNOASTEM BENEFICIILE PE CARE MATEI UDREA LE-A ADUS RAPIDULUI”…!!!!!) , asa …ca sa scrie (poate) si despre noi de bine.
    Mai este si „problema” cu Morar. Astept si eu sa vad macar un investitor (nu patru, cum zice Lupu !), care sa vrea sa preia Rapidul !

Comentariile sunt închise.