La meciul Rapid – SC Bacău 5-1 tribuna oficială a fost plină de spectatori importanţi. Patronul Valerii Moraru nu a lipsit, dar acolo au mai fost prezenţi şi câţiva foşti jucători ai Rapidului. Cel mai uşor de distins a fost Alexandru Ioniţă I, fostul atacant al Rapidului, care în urmă cu aproape şase ani era, culmea, eroul principal al altei victorii cu 5-1 pe Giuleşti. Atunci el marca de două ori în poarta defunctei steaua, actuala fcsb.
Alături de el în tribună a luat loc şi Wilfred Moke, mijlocaşul francez care a jucat în tur pentru Rapid şi care a fost unul dintre cei mai apreciaţi jucători ai lui Dan Alexa în prima jumătate a campionatului, dar care între timp a plecat la FC Voluntari. De asemenea, Moke a fost însoţit şi de coechipierul său, Kone, care a marcat două goluri în poarta defunctei steaua, recent, în victoria cu 3-1 a lui FC Voluntari. De la partidă nu a lipsit nici un alt jucător de la FC Voluntari, dar legendă a Rapidului, Vasile Maftei.