Scandal

Imn pentru fotbal, nu cântec de nuntă

Recent, pe un sondaj realizat de eusunt12.ro, s-a votat la greu cel mai tare imn al unei echipe din România. Faptul că al Rapidului este cel mai frumos, e un lucru evident pentru toată lumea, fără discuţie. Acesta a mers cap la cap cu cel al Universităţii Craiova până spre final când, hop, au apărut 1,5 mii de voturi în plus la cel al oltenilor. Se păstraseră băieţii pentru final, probabil, că, deh… Faptul că nici măcar nu mai ştim dacă mai există această echipă sau nu ne deranjează vreun pic. Dar faptul că imnul lor a fost votat mai frumos decât al nostru… Să fim serioşi!

Melodia este una chiar frumoasă, cu versuri pe măsură, având în vedere că este scris chiar de Adrian Păunescu, acelaşi mare scriitor care a compus şi versurile superbului nostru imn. Doar că… sună mai mult a sârbă numai bună de nuntă decât de imn al unei echipe de fotbal. Linia melodică asta inspiră, ceva un pic mai de jale, aşa… Mai melancolic… Lor le-o plăcea şi nu-i condamnăm, că urât nu e deloc, dar să fie considerat imnul Universităţii Craiova mai frumos decât al Rapidului e ca şi cum am spune că Smiley e mai bun decât Eminem.

Am ieşit doar pe 2, la distanţă mare, având în vedere modul în care s-a desfăşurat votul şi realizăm că nici dacă votau toţi oltenii din ţară imnul Universităţii Craiova nu avea cum să fie el, într-o lume normală, peste cel al Rapidului. Un imn presupune, înainte de multe, un soi de strigăt de luptă, iar al nostru asta este. Ba chiar am putea spune că cele ale Petrolului şi a lui CFR Cluj sună la rândul lor mai bine decât cel al Universităţii Craiova. Aşadar, băieţi, unde e fair-play-ul? Ah, sunteţi o echipă iubită şi au votat mulţi… Păi atunci să vă vedem stadionul plin meci de meci!

Hai să mai ascultăm iar cel care este, într-adevăr, cel mai frumos din ţară:

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

* indicates required





1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.