Prima dată când România a dat ochii cu Johan Cruyff a fost într-un amical jucat la 2 decembrie 1970, pe stadionul „Olimpic“ din Amsterdam. Tricolorii veneau după meciurile remarcabile de la Mondialul mexican, Olanda nu prinsese turneul final. De fapt, la acel moment, Olanda era nimeni în fotbalul mondial. Jucase la turneele finale ale Mondialelor în 1934 şi 1938, de fiecare dată eliminată în primul tur, după un singur meci. La Europene urma să se califice prima oară şase ani mai târziu, în 1976.
România a pierdut acel amical neaşteptat, cu 0-2. Rică Răducanu, portarul tricolorilor, cel care cu câteva luni în urmă para şuturile lui Tostao, Clodoaldo, Brito, Adamec, Bobby Charlton şi Ball, primea acum două goluri de la unul, Johan Cruyff. Minutele 37 şi 57.
De aici începe povestea. „Ce avea el… În primul rând, viteza. Viteza de pe loc, nu orice viteză. Pleca de pe loc ca o rachetă. Extraordinar. Şi o tehnică… Lovea mingea formidabil cu exteriorul. Era imposibil să-l ţii pe Cruyff. De la noi din echipă n-avea cine să-l ţină în marcaj. Mi-a dat două goluri la meciul ăla. La unul din ele îmi amintesc că am zis «Gata, am scos-o!». Când colo, i-am văzut că se pupau“, spune Rică. La acel moment, România însemna deja ceva în fotbal, Olanda se pregătea să devină. „N-aveai cum să îi opreşti. La ei nu juca doar Cruyff. Erau şi Van Hanegem, şi Neeskens… Echipă uriaşă“, îşi aminteşte fostul portar.
„După meci m-au alergat să facem schimb de tricouri. Mi-era ruşine, eu, cu tricoul meu negru, de bumbac, ei cu tricouri care ar fi fost bune şi acum“
A doua oară când Rică Răducanu a întâlnit Olanda a fost patru ani mai târziu, pe 5 iunie 1974, tot într-un amical şi tot în deplasare. Pe „De Kuip“ din Rotterdam, Cruyff a lipsit, şi „Portocala mecanică“, în drum spre Mondialul a cărui finală avea s-o joace cu RF Germania, n-a reuşit să marcheze.
A fost, poate, meciul vieţii lui Rică: „Se cruceau olandezii, nu reuşeau să-mi dea gol indiferent de unde trăgeau. Am apărat absolut senzaţional. După meci, m-au alergat să facem schimb de tricouri. Mi-era şi ruşine. Eu, cu tricoul meu negru, de bumbac, ei cu nişte tricouri care ar fi fost bune şi acum… Am dat ochii atunci iar cu vechea mea cunoştinţă, Van Hanegem, dar în teren mai fuseseră şi Krol, şi Arie Haan, şi Neeskens, şi Rensenbrink, şi Van den Kerkhof… Fără Cruyff, însă, era altceva“.
De joi, fotbalul este altceva fără Johan Cruyff. Olandezul a ieşit de pe terenul vieţii la 69 de ani fără o lună, învins de un cancer pulmonar. Dispariţia sa a zguduit profund fotbalul. În Olanda şi în Spania, la Amsterdam şi la Barcelona, acolo unde a rescris cu geniu istoria fotbalului şi a sportului, oamenii îl plâng. Cruyff, olandezul zburător, visul unei generaţii, a fost incinerat vineri seară, în capitala Cataloniei. Umbra sa rămâne însă, uriaşă, deasupra tuturor celor care, în vreun colţ de lume, continuă să bată mingea.
