Alexa a dus Rapid la viteză maximă

Rapid joacă din ce în ce mai bine, mai ales pe Giuleşti! Ultimele două victorii au fost cu cinci goluri marcate, asta după ce şi cu Dunărea Călăraşi am fi putut marca cel puţin şase „boabe”. Nu jucăm perfect, dar o facem din ce în ce mai bine, iar asta este nemaipomenit înainte de play-off. Când am bătut Bucovina Pojorâta cu 5-0, nu părea un rezultat nemaipomenit, mai ales că micuţa localitate suceveană se zbate în zona retrogradării. Totuşi, Bacăul, va juca, aproape sigur, în play-off, aşa că victoria nu este una de lepădat.

Un merit mare în obţinerea ei îl are şi Dan Alexa, antrenorul echipei. Cea mai inspirată mişcare a fost păstrarea în primul unsprezece a lui Iulian Popa, aşa cum am mai spus într-un alt articol aici pe site, dar şi introducerea lui Raul Costin în locul lui Luque în prima repriză. Dorind să surprindă adversarul prin rocada dintre cei doi, Alexa a realizat la timp că spaniolul nu este în apele lui din cauza incompatibilităţii între gazonul îmbibat cu apă şi glezna lui fină şi a schimbat din mers.

Două mutări foarte inspirate aşadar, la fel cum a fost şi revenirea lui Trandu. Faptul că a lipsit în două etape s-a simţit din plin, iar mijlocaşul, titularizat direct de Dan Alexa a fost unul dintre cei ma buni oameni de pe teren, după ce a centrat la golurile 2 şi 5, dar a şi marcat pentru 3-0 cu o execuţie superbă. Rapid este în formă de zile mari înaintea meciului de la Galaţi, cu Oţelul, care este, probabil, cea mai slabă echipă din serie.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „Alexa a dus Rapid la viteză maximă”

  1. Asa este, Popa are un simt al portii fantastic, neobisnuit pentru un jucator prezent in Liga a 2-a. Nu se precipita si are un control al mingiei foarte bun. Stim cum totii ca la nationala selectiile se fac pe cumetrii… mai bine nu mai speram si sa ii lase sa joace pentru noi.

  2. Stau si ma uit la tv si tot aud despre nationala ca sanmartean e sub asteotari, ca vai de mine stanciu e deja noul hagi, dar ma gandesc in sufletul meu de rapidist, oare Iordanescu nu ae ochi si pentru jucatorii nostrii? Daca stam sa analizam, trandu e cu mult peste sanmartean, draghia e peste silviu lung jr si martin cred ca este peate adi popa de la fcsb, iar popa al nostru e golgheterul campionatului, adevarat in liga 2, dar ma uit la el si are un simt al portii mult mai mare decat alti jucatori convocati, dar asta e, poate cu revenirea in prima liga poate o sa avem si noi bucuria sa vedem fotbalisti de.ai nostrii in nationala, pana atunci sa ne pregatim in continuare bine si FZR!

Comentariile sunt închise.