Am avut parte de un debut special, la 17 ani cu stadionul Giulești arhiplin, împotriva stelei… Din păcate n-am reușit să câștigăm, s-a terminat 1-1, victoria ar fi făcut ca debutul să fie fantastic.

Antrenorul care mi-a oferit șansa de a mă antrena alături de jucătorii primei echipe a fost Anghel Iordănescu în scurtul său mandat la Rapid, iar Mircea Rednic a fost antrenorul cu care am şi debutat.

În ciuda faptului că n-am câștigat campionatul în anul respectiv cred că echipa din 05-06 era mai puternică. În 02-03, eram un grup extrem de unit, cu mult entuziasm, entuziasm dat de jucătorii tineri, Niculae, Bratu, Raţ, Maftei, Dolha. Iar acest entuziasm se completa cu experiența jucătorilor precum Sabău, Iencsi, Schumacher, care au știut să țină echipa pe drumul cel bun spre titlu. Totuși, repet, cred că echipa din 05-06 avea mai multă forță, mai multă calitate.

Nu aş vrea să uit vreun meci jucat în tricoul Rapidului, sunt meciuri de care-mi amintesc cu tristețe, dar şi acestea fac parte din istoria Rapidului şi n-aş vrea să le uit… Eventual le-aş rejuca… Așa cum spuneam că cele mai frumoase sunt acelea cu miză mare pe care le câștigi, acum trebuie să vorbesc de cele cu miză mare pe care le-am pierdut şi care m-au marcat… Sfertul de finală din UEFA din care am fost eliminaţi total nemeritat, finala de Cupă pierdută pe Național Arena împotriva lui Dinamo în 2012. Iar la punctul 3 îmi permit să menționez un calup de meciuri din 2006, Rapid – Farul 0-0 şi Jiul Petroșani – Rapid sunt meciurile cheie care ne-au privat de titlu… Ulterior, fără 6 jucători suspendați în urma meciului de la Petroșani am pierdut şi Supercupa cu steaua…

În momentul în care ridici un trofeu deasupra capului, trăiești niște senzații unice, pe care mi-e greu să le redau în cuvinte… Simți că eforturile şi sacrificiile tale, începute de la 10 ani, n-au fost în zadar… Iar acel trofeu merită înzecit orice ai făcut până atunci… Am câștigat 7 trofee. Pentru unele am contribuit mai mult, pentru altele mai puțin, însă sunt mândru că am câștigat aceste trofee în tricoul Rapidului, un club care mai tot timpul a fost împotriva curentului. Sunt mândru totodată că am îmbrăcat tricoul Rapidului şi atunci când echipa nu avea rezultatele dorite şi voi rămâne recunoscător Rapidului pentru toate momentele şi senzațiile trăite de-a lungul celor 18 ani petrecuți în Giulești.

Sezonul 08-09 a fost un sezon tensionat, au fost așteptări mari iar rezultatele decepţionante… A început cu multe schimbări plecând de la patronat, ajungând la antrenor şi continuând cu lotul de jucători… A fost momentul în care am fost chemat de conducere, mi s-a explicat că se dorește ca Rapidul să treacă la un alt nivel, iar eu nu fac parte din planurile noilor conducători, în sensul acesta fiind transferat Paulista, iar eu fiind deja cedat Vasluiului. Am refuzat categoric transferul, am vrut să demonstrez că se înșală, însă totodată luasem decizia ca la finalul campionatului, atunci când îmi expira angajamentul să plec în altă parte. Reîntoarcerea a fost plăcuta, așa cum am declarat şi la momentul respectiv „m-am întors acasă”, iar când te întorci acasă nu poți decât sa te bucuri. M-am simțit dorit şi respectat în acel moment şi a fost de ajuns pentru mine să mă întorc.