Pe 20 decembrie, River Plate a jucat finala Campionatului Mondial al cluburilor. A pierdut, 3-0, în faţa Barcelonei, dar pe prea puţini fani ai lor i-a interesat acest aspect. Poate şi-ar fi dorit trofeul, dar mai important este altceva. Este important că River, în 2014, a cucerit titlul, iar un an mai târziu, Copa Libertadores, a treia din istorie. Adică Liga Campionilor Americii de Sud, pe înţelesul tuturor. Aparent, nimic neobişnuit, având în vedere blazonul uriaş pe care îl are acest club legendar.
Numai că în 2011, River Plate RETROGRADA pentru prima dată în istoria sa centenară, iar suporterii ei au suportat cu greu ideea. Multe sinucideri, depresii, sute de tone de lacrimi. Doar River Plate – Boca Juniors este derby-ul cu cel mai mare impact emoţional din istoria fotbalului. Ştiaţi? Nici noi până de curând. River a retrogradat pe teren, însă a avut forţa să revină în doar un an. Şi nu doar să fie iar în prima ligă, ci să recapete, într-un timp aproape record, setea de trofee.
Un model pe care trebuie să îl luăm şi noi. De ce? E simplu! Rapid a fost obişnuită timp de 20 de ani cu performanţe şi trofee, lucru atipic pentru clubul nostru. Nu am fost vreodată vânători de trofee, dar parcă gustul unei victorii este dulce chiar şi pentru boemii Rapidului. Mai ales că el vine mai rar. Acum ne chinuim, strângem din dinţi, dar trebuie să ne gândim, poate, la River Plate. Clubul milionarilor argentinieni s-a prăbuşit subit, dar a revenit la fel de repede. Totul a durat câţiva ani. De ce ar fi la Rapid altfel?
Chestie de bani.